FOTO, VIDEO| Marș impresionant al motocicliștilor în Alba: Peste 300 de persoane au participat la acțiunea de prevenire a accidentelor
FOTO, VIDEO| Marș impresionant al motocicliștilor în Alba: Peste 300 de persoane au participat la acțiunea de prevenire a accidentelor
Peste 300 de motocicliști au participat sâmbătă, 14 mai, la mașul de conștientizare asupra prezenței motocicliștilor în trafic.
Scopul campaniei este de reducere a numărului de accidente rutiere în care sunt implicaţi participanţii la trafic din această categorie.
„Încercăm să facem o acțiune de conștientizare a motocicliștilor în trafic. Vor exista 3 etape, prima este Aiud-Alba, apoi Alba-Cugir și în final Cugir-Sebeș. Ne așteptam la o prezență de aproximativ 150 de persoane, însă se pare că sunt peste 300. Mulțumim polițiștilor de la Serviciul Rutier, polițiștilor locali din cele patru orașe și bineînțeles jandarmilor”, a spus Cristian Docolina, unul dintre organizatori.
„Pe raza județului Alba are loc o activitate care are ca scop conștientizarea motocicliștilor în trafic. Totodată am desfășurat și o activitate de prevenție prin care le-am adus la cunoștință cauzele generatoare de accidente în care motocicliștii sunt implicați, respectiv viteza, depășirile neregulamentare și neasigurarea la condițiile de mers. În Alba procentul de accidente în care sunt implicați motocicliștii este undeva la 10-15%”, a declarat inspectorul Florea Claudiu, ofițer specialist în cadrul Serviciului Rutier Alba.
„Pe lângă lecția privind siguranța în trafic, motocicliștii ne-au oferit și o lecție în ceea ce privește curățenia, lăsând locul în urma lor la fel de curat cum l-au găsit”, au transmis reprezentanții primăriei Aiud.
Evenimentul este organizat de Apulum Bikers, Lupii Sigidavei Cugir, Aiud Bikers, Alba Riders și Sebeș cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba și nu în ultimul rând primăriilor din orașele Alba Iulia, Aiud, Sebeș și Cugir.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Scriitorul și eseistul aiudean Ioan Hădărig distins cu premiul „Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara
FOTO | Scriitorul și eseistul aiudean Ioan Hădărig distins cu premiul „Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara Ioan Hădărig, scriitor și eseist originar din municipiul Aiud, județul Alba, a fost distins miercuri, 20 noiembrie 2024, cu premiul „Cartea Anului” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, pentru volumul „ASTĂZI CERUL […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan