Ziua Poliției Române, în Alba: Competiții sportive și întâlniri cu peste 600 de elevi, organizate de IPJ Alba
Ziua Poliției Române, în Alba: Competiții sportive și întâlniri cu peste 600 de elevi, organizate de IPJ Alba
Manifestările dedicate Zilei Poliţiei Române, organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, au continuat și azi, 24 martie. Au avut loc competiții sportive dar și întâlniri cu peste 600 de elevi din Mihalț și Blaj.
În cadrul manifestărilor organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, pentru sărbătorirea Zilei Poliţiei Române, azi, 24 martie, a avut loc un campionat de fotbal, la care au luat parte șaisprezece echipe din cadrul structurilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
Trofeul ”Cupa Poliţiei 2022” a fost adjudecat de echipa ”Rutierii Alba Iulia”, pe locul II s-a clasat echipa Poliției Municipiului Blaj, pe locul III echipa Asociației Sportive „Dinamo” Alba, iar locul IV a fost ocupat de echipa Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş.
Golgeterul campionatului a fost Mucea Paul din echipa ”Rutierii Alba Iulia”, cel mai bun portar a fost desemnat Șuteu Lucian de la echipa Poliției Municipiului Blaj, iar cel mai bun jucător a fost Sas Ionuț din echipa ”Rutierii Alba Iulia”.
În săptămâna aceasta, în cadrul activităților sportive dedicate Zilei Poliției Române, au avut loc și competiții de tir, table, șah și tenis de masă.
La concursul de tir, câștigător al fost agentul principal de poliție Floca Nicolae din cadrul Postului de Poliție Fărău. La table, campioană a fost subinspector de poliție Zwiru Mălina Maria din cadrul Serviciului Resurse Umane, la tenis de masă au câștigat agentul șef principal Kromek Iulian, din cadrul Poliției Orașului Cugir și inspector Bălășoiu Mihaela din cadrul Serviciului Criminalistic, iar cel mai bun șahist a fost comisarul șef Dunca Cristian, șeful Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase.
Organizarea competițiilor sportive a fost posibilă datorită sprijinului de care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a beneficiat din partea Asociaţiilor Apulum Pol şi Dinamo precum şi a Corpului Naţional al Poliţiştilor Alba şi a Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea I Alba.
Caravana promovării profesie de polițist s-a întâlnit azi, 24 martie, cu peste 600 de elevi de la Școala Gimnazială ”Ion Beazu” Mihalț, Liceul Tehnologic ”Ștefan Manciulea” Blaj, de la Colegiul Național ”Inochentie Micu Clain” și cu cei care activează la Clubul Copiilor Blaj.
Mâine, 25 martie 2022, începând cu ora 09,30, la Muzeul Principia va avea loc festivitatea în cadrul căreia va fi evocat momentul aniversar, vor fi prezentate avansările în gradul profesional următor și vor fi acordate diplome și distincții polițiștilor care au dat dovadă de curaj deosebit sau au contribuit la salvarea de vieți omenești.
În Piața Cetății va fi prezentată tehnica din dotarea polițiștilor, va fi organizat un atelier criminalistic, vor fi prezenți polițiștii de la rutieră cu laboratorul de educație rutieră dar și polițiști de ordine publică, protecția animalelor, prevenire și cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
MESAJE de PAŞTE 2024 haioase. Cele mai amuzante și „funny” urări de trimis prietenilor
MESAJE DE PASTE HAIOASE • MESAJE de PASTE 2024 amuzante. SMS-uri haioase de Sfintele Paşti • URARI și FELICITARI de PASTE hazlii Ai un prieten cu simţul umorului dezvoltat? Dacă da, atunci nu ezita să-i trimiţi un mesaj funny în perioada sărbătorilor pascale. Cu siguranţă îi vei aduce zâmbetul pe buze. Iată câteva exemple de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 9 ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi