CSȘ Blaj și CS Ocna Mureș s-au calificat la turneul semifinal 2, la volei speranțe masculin
După Atomic Blaj (la speranțe feminin), alte două echipe din Alba au reușit să acceadă în faza superioară a competițiilor juvenile organizate de Federația Română de Volei. Este vorba despre formațiile CSȘ Blaj și CS Ocna Mureș, care în urma turneelor semifinale disputate recent, la Ștei și respectiv Zalău, au obținut calificarea în turneul semifinal 2 rezervat speranțelor, la masculin.
Conform FRV echipele clasate pe primul loc în fiecare din cele 4 grupe semifinale s-au calificat direct la turneul final, care va avea loc în perioada 11-15 mai. Formațiile situate pe locurile 2 și 3 vor juca în turneele semifinale 2, fază programată în zilele de 9 și 10 aprilie (sunt 8 echipe ce vor fi repartizate în două grupe, iar primele două se califică între primele 8 din țară).
Echipa din “Mica Romă” (foto), pregătită de Silvia Marcu a evoluat la Ștei, în Seria K, unde a pierdut, scor 0-3, meciurile cu CSȘ “Avram Iancu” Ștei și CSȘ Zalău, dar a învins CSȘ 2 Baia Mare, scor 3-1. Lotul a fost format din Antonio Dancu/ cpt, Raul Șilean, Tudor Iuga, Andrei Șuteu, Andrei Câmpean, Adrian Bolgar, Rareș Cojocaru, David Deneș, Gabriel Coman, Teodor Jidveian, Alexandru Sechel și Horea Luncean.
La Zalău, în Seria J, a participat CS Ocna Mureș (fostă colegă de serie cu CSȘ Blaj în prima parte a campionatului), care, la rându-i a câștigat o întâlnire (3-1 cu CSȘ “Nicu Gane” Fălticeni) și a suferit înfrângeri, în minimim de seturi, în disputele cu Academia de Volei “Lazăr Marius” Zalău și CSȘ Caransebeș. Antrenorul Lucian Victoratos a avut la dispoziție următorul efectiv: Vlad Avram, Matei Orian, Vladimir Victoratos, Tudor Nistor, Sebastian Onișor, Adrian Sanislav, Filip Mureșan, Darian Andone, Bogdan Sciulea, Arian Bartha, Erik Trifan, Nimrod Bartha.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Vineri, 16 mai, la Daia Română, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin | Meciuri pentru campioanele din Alba, Daia Română și Bistra
Vineri, 16 mai, la Daia Română, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin | Meciuri pentru campioanele din Alba, Daia Română și Bistra La Daia Română se va desfășura vineri, 16 mai, cu începere de la ora 12.00, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin. Este o oportunitate și în același […]
În penultima rundă din play-off, derby Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia | Și celelalte conjudețene au jocuri externe
În penultima rundă din play-off, derby Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia | Și celelalte conjudețene au jocuri externe Cele 4 conjudețene care activează în Seria 7 a eșalonului terț au parte de jocuri externe în runda a opta din această fază a campionatului, penultima din play-off, unde avem derby-ul primelor două clasate, Gloria […]
Volei Alba Blaj, la turneul final de junioare, la Tg. Mureș | Vezi programul echipei din „Mica Romă”
Volei Alba Blaj, la turneul final de junioare, la Tg. Mureș | Vezi programul echipei din „Mica Romă” În această perioadă, la Târgu Mureș, se dispută turneul final al Campionatului Național Under 19 (junioare), la volei feminin, între cele mai bune echipe din țară regăsindu-se și Volei Alba Blaj. Citește și: FOTO: Rezultat extraordinar, Volei […]