Adrian Teban: Lipsa accesului la autostradă izolează economic Cugirul
Primăria Oraşului Cugir a fost invitată la evenimentul organizat de firma S.C Strabag S.R.L., cu ocazia începerii lucrărilor de terasamente la autostrada Orăştie-Sibiu, Lotul I. Dincolo de impresiile pozitive ale acestei investiţii, vizitarea şantierului a confirmat îngrijorarea autorităţilor cugirene cu privire la lipsa accesului la autostradă a localităţii Cugir. Potrivit proiectului, pe lungimea acestui tronson de autostradă ce traversează judeţele Alba şi Hunedoara, sunt prevăzute două noduri rutiere, unul în apropiere de Sebeş, iar altul de Orăştie, în punctele de intersecţie cu DN 7. Chiar dacă este vorba de 15-20 de km între cele două căi de acces şi localitatea de la poalele Drăganei, potrivit edilului şef, Adrian Teban îngrijorarea administraţiei locale este legată de posibila izolare a Cugirului din punct de vedere economic şi turistic. „Din experienţă ştim că atunci când un întreprinzător caută oportunităţi economice, întreabă care sunt posibilităţile cele mai rapide de acces în localitate. În aceste condiţii, indiferent de ofertele lansate de autorităţile cugirene, există şansa pierderii unor investitori care vor prefera să-şi dezvolte afacerile în localităţile din apropiere, care beneficiază de ieşire directă în autostradă. La aceste dezavantaje economice se adaugă şi cele turistice, întrucât nu există legătură cu şoseaua naţională în apropierea DJ 704, drum care face legătura cu Munţii Şurianu. Ignorarea acestei zone turistice, precum şi a unei localităţi de dimensiunile Cugirului, ni se pare anormală”.
Construcţia autostrăzii a fost privită cu multă încredere şi speranţă de locuitorii din judeţul Alba tocmai datorită capacităţii de a stimula mediul de afaceri. Potrivit viceprimarului Rodica Florea, pentru a fi asigurate şanse egale de dezvoltare, Primăria Oraşului Cugir intenţionează să facă demersuri pentru a fi creată o cale de acces spre autostradă, în apropierea localităţii.”Dorim ca împreună cu primăriile din Şibot şi Sălişte, afectate în aceeaşi măsură de acest lucru, să înaintăm Ministerului Transportului şi Infrastructurii o solicitare pentru crearea unei căi de acces în apropierea intersecţiei dintre DJ 704 şi DN 7. Sperăm să beneficiem şi de sprijinul autorităţilor judeţene pentru realizarea obiectivului. Considerăm că stimularea dezvoltării economice a Cugirului reprezintă o obligaţie morală a judeţelor Alba şi Hunedoara, în condiţiile în care marile investiţii realizate înainte de 89 în infrastructura acestora au fost susţinute de economia Cugirului”, a concluzionat viceprimarul Cugirului, Rodica Florea.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU cu degajare de fum la Aiud, la subsolul unui bloc: Intervin pompierii cu trei autospeciale
INCENDIU cu degajare de fum la Aiud, la subsolul unui bloc: Intervin pompierii cu trei autospeciale Un incendiu a izbucnit luni seara, la Aiud, în subsolul unui bloc de pe strada Ecaterina Varga. Au intervenit pompierii cu trei autospeciale. Citește și: VIDEO INCENDIU la un stâlp de electricitate de pe strada Lucian Blaga din Alba […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 15 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale