Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Primăria Roșia Montană poate emite din nou autorizații de construire, după un blocaj de ani de zile

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Primăria Roșia Montană poate emite din nou autorizații de construire, după un blocaj de ani de zile

Primăria Roşia Montană, Alba, poate să emită din nou autorizaţii de construire, situaţie care permite dezvoltarea pe viitor a comunei. Procesul a fost blocat timp de mulţi ani ca urmare a declarării celei mai mari părţi a localităţii drept zonă industrială.

Administraţia locală din Roşia Montană, Alba, a primit recent din partea Ministerului Dezvoltării o adresă prin care i se comunică faptul că poate să emită autorizaţii de construire, chiar dacă comuna nu are în prezent un Plan Urbanistic General aprobat.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Procedura se poate derula după demersurile administrative realizate la nivelul Guvernului care s-au finalizat cu admiterea Roşiei Montane pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

În august 2020, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei anunţa că va finanţa realizarea PUG pentru Roşia Montană, acasta fiind şi una dintre condiţiile pentru admiterea obiectivului Peisajul Cultural Minier în UNESCO.

Controversele cu privire la proiectul minier privat iniţiat în urmă cu aproape 20 de ani de compania minieră Gabriel Resources au făcut ca localitatea Roşia Montană să fie practic în imposibilitatea de a se dezvolta.

Pentru că cea mai mare parte a teritoriului era ”rezervat” pentru proiectul minier, administraţia locală nu a putut elibera autorizaţii de construcţie pentru niciun obiectiv public sau privat.

Primarii, viceprimarii şi majoritatea consilierilor locali nici nu au dorit, mult timp, acest lucru în condiţiile în care promovau un lobby intens în favaoarea investiţiei în exploatarea aurului.

Planul Urbanistic General al comunei din anul 2002 a fost anulat de două ori în instanţele de judecată, în 2009 şi 2016, în cursul unor procese iniţiate de reprezentanţii organizaţiilor care se opun proiectului minier. Tot atunci au fost anulat şi Plan Urbanistic Zonal destinat exclusiv proiectului minier.

Primele planuri de urbanism pentru Roşia Montană (Plan Urbanistic General si Plan Urbanistic Zonal pentru Zona de Dezvoltare Industrială) au fost întocmite de către compania Roşia Montană Gold Corporation şi adoptate de Consiliul Local Roşia Montană în anul 2002. Acestea au stat la baza interdicţiei oricărei activităţi economice şi chiar celei de locuire pe suprafaţa preconizată ca necesară proiectului minier.

Schimbarea destinaţiei din zonă rezidenţială în zonă mono-industrială a avut drept urmare strămutarea parţială a populaţiei şi a unor clădiri publice precum şcoala sau dispensarul medical. Totodată, începând cu anul 2002, planurile de urbanism au blocat numeroase iniţiative locale de dezvoltare a unor afaceri private în turism, agricultură sau servicii.

Primăria Roşia Montană are şi în prezent pe site un ”plan strategic de dezvoltare socio-economică” pentru perioada 2008 – 2013, care cuprinde şi o descriere detaliată a proiectului minier, precum şi a aşa-numitelor beneficii pe care le-ar fi adus zonei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ce se mănâncă în prima zi de Paște: Care este primul aliment pe care trebuie să îl consumi pentru a avea noroc și prosperitate tot anul

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Ce se mănâncă în prima zi de Paște: Care este primul aliment pe care trebuie să îl consumi pentru a avea noroc și prosperitate tot anul Sărbătorile Pascale sunt se numără printre cele mai importante din an, momentul în care creștinii de pretutindeni sărbătoresc Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Este o perioadă încărcată de tradiții și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea