Un celebru „țepar” vrea libertate după doar PATRU luni de închisoare din sentința de OPT ani. Care este motivul pentru care a fost refuzat
Un celebru „țepar” vrea libertate după doar PATRU luni de închisoare din sentința de OPT ani. Care este motivul pentru care a fost refuzat
Un contrversat om de afaceri, care a dat „țepe” de milioane de lei, în cursul „carierei” sale infracționale, dorește să fie liberat condiționat după doar câteva luni după ce a revenit după gratii.
B.O.T. a depus la Judecătoria Aiud o cerere de liberare condiţionată din executarea pedepsei de 8 ani de închisoare rămasă definitivă în 28 octombrie 2021, la Curtea de Apel Braşov. Bărbatul a comis în trecut infracţiuni de înşelăciune şi în Alba fiind condamnat în 2018 la 6 ani de închisoare pentru înşelăciune, delapidare şi infracţiuni la legea cecului.
În Alba mai este judecat într-un alt dosar, pentru evaziune fiscală, pedeapsa primită la instanţa de fond fiind de 2 ani de închisoare cu executare, fiind obligat să achite despăgubiri în valoare de peste 600.000 de lei. Cauza se află la Curtea de Apel Alba Iulia, cu termen pentru data de 22 martie 2022.
În dosarul în care a primit 8 ani de închisoare, instanţa a scăzut perioada deja executată ca urmare a precedentelor două condamnări, astfel încât deţinutul ar fi îndeplinit fracţia care să îi permită liberarea condiţionată. De la data reîncarcerării şi până la data analizării în comisia de liberări condiţionate, condamnatul a executat un număr de 36 de zile, iar până la data judecării cauzei (23 februarie 2022) mai executând număr de 56 de zile.
”Având în vedere condamnările anterioare ale condamnatului, pedepsele fiind contopite în prezenta pedeapsă, instanţa constată o specializare a condamnatului în săvârşirea de astfel de infracţiuni – a mai fost condamnat de 4 ori pentru săvârşirea acestui tip de infracţiune. Instanţa constată că petentul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată – nu mai puţin decât 34 de acte materiale, faptă săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie. În aceste condiţii, instanţa constată că din punct de vedere al antecedentelor penale condamnatul nu îndeplineşte condiţiile pentru a se dispune liberarea condiţionată”, se menţionează în hotărârea Judecătoriei Aiud.
„Petentul nu a fost stăruitor în muncă”
De asemenea, judecătorul a constatat că în perioada de la încarcerare şi până la soluţionarea cererii, condamnatul nu a muncit, însă şi-a manifestat dorinţa de a efectua activităţi lucrative.
”Având în vedere că a executat anterior o perioadă de aproximativ 5 ani de închisoare şi a reuşit să cumuleze un număr de doar 48 de zile considerate ca executate în baza muncii prestate, se constată că petentul nu a fost stăruitor în muncă, cererea de liberare condiţionată fiind neîntemeiată şi sub acest aspect. Având în vedere antecedentele penale ale condamnatului şi insuficienta implicare în muncă, instanţa constată neîndeplinirea de către acesta a condiţiilor prevăzute de lege pentru a se putea dispune liberarea condiţionată”, se mai susţine în hotărâre.
Instanţa a stabilit că următoarea cerere de liberare condiţionată va putea fi depusă peste 4 luni, timp considerat suficient pentru ca acesta ”să demonstreze un comportament adecvat în mediul carceral, de natură a convinge instanţa asupra posibilităţilor reale de reintegrare socială”. Afaceristul a contestat hotărârea la Tribunalul Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Trafic ÎNGREUNAT pe Transalpina – DN 67 C: Copaci căzuți pe carosabil între Tău Bistra și Barajul Oașa
Trafic ÎNGREUNAT pe Transalpina – DN 67 C: Copaci căzuți pe carosabil între Tău Bistra și Barajul Oașa Traficul rutier este îngreunat vineri dimineața pe Transalpina – DN 67 C, din cauza copacilor căzuți pe carosabil. Citește și: 21-22 noiembrie 2024 | COD ROȘU de ninsori și viscol în zona montană din Alba și alte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan