FOTO| Au ÎNCEPUT negocierile dintre Rusia și Ucraina: Ar putea dura câteva ore
Au ÎNCEPUT negocierile dintre Rusia și Ucraina: Ar putea dura câteva ore
Consilierul prezidențial ucrainean Mykhailo Podolyak a declarat că au început discuțiile cu Rusia în Belarus, potrivit Reuters.
Întâlnirea de la granița dintre Ucraina și Belarus se va concentra pe obținerea unei încetări imediate a focului și pe retragerea forțelor rusești, a precizat anterior președinția ucraineană într-o declarație.
CITEȘTE ȘI: RĂZBOI în Ucraina: A cincea zi de lupte cu trupele ruse. NEGOCIERI între cele două tabere, lângă graniță
Din delegația care a sosit în regiunea Gomel cu un elicopter face parte și ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov.
Este de așteptat ca negocierile să dureze câteva ore
Din delegații nu fac parte președinții celor două țări. Volodimir Zelensky și Vladimir Putin și-au trimis câte o echipă de delegați la negocieri. Delegația ucraineană este formată din David Arakhamia – președintele fracțiunii Servitorul Poporului, Oleksiy Reznikov – ministrul Apărării din Ucraina, Mihail Podolyak – consilier șef al biroului președintelui, Andriy Kostin – prim-adjunctul șefului delegației ucrainene la Grupul de contact trilateral, Rustem Umerov – ajunctul Poporului și Mykola Tochitsky – viceministrul Afacerilor Externe al Ucrainei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Când începe vacanţa de iarnă 2024-2025. Câte zile libere au elevii şi angajaţii Perioada sărbătorilor de iarnă se aproprie cu pași repezi, iar cei mai mulți dintre româi au început să își facă planuri pentru vacanță. Urmează zile liberi pentru elevii din țară, dar și pentru angajați, deoarece structura sfârșitului de an permite apariția unor […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918