Cum „justifică” Rusia invazia: Obiectivul este să-i „elibereze” pe ucraineni „de opresiune”
Cum „justifică” Rusia invazia: Obiectivul este să-i „elibereze” pe ucraineni „de opresiune”
În cursul zilei de vineri, 25 februarie, Serghei Lavrov, ministrul de externe rus a susţinut că obiectivul invaziei ruse în Ucraina este să-i „elibereze” pe ucraineni „de opresiune”, lăsând să se înţeleagă că Moscova intenţionează să răstoarne actuala putere ucraineană, notează AFP potrivit Agerpres.
„Preşedintele (rus Vladimir) Putin a luat decizia acestei operaţiuni militare speciale de demilitarizare şi de denazificare a Ucrainei pentru ca, eliberaţi de această opresiune, ucrainenii să poată să-şi aleagă liberi viitorul”, a spus el în cursul unei întâlniri cu responsabili separatişti proruşi din estul Ucrainei.
Şeful diplomaţiei ruse a profitat vineri de întâlnirea cu oficiali ai autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, a căror independenţă a fost recunoscută luni de Rusia, pentru a lansa din nou acuzaţii la adresa Occidentului şi a Kievului.
„Occidentul apără regimul ucrainean şi închide ochii la crimele de război comise de Kiev împotriva civililor, tocmai acţiunile ucrainene şi occidentale au aruncat Ucraina într-o tragedie”, a spus Lavrov la întâlnirea cu aşa-numitul „ministru de externe” al autoproclamatei republici Lugansk, Vladislav Deinego, şi „prim-adjunctul ministrului de externe” al republicii Doneţk, Serghei Peresada, la Moscova, potrivit Vzgliad şi RIA Novosti.
La discuţiile cu Deinego şi Peresada, ministrul rus urma să discute problema deschiderii reciproce de ambasade, a relatat publicaţia Vzgliad (pro-Kremlin), care citează un comunicat al Ministerului de Externe rus.
În acelaşi timp, liderii separatişti susţinuţi de Moscova se aşteaptă ca miliţiile lor să se apropie în curând de graniţele regiunilor Lugansk şi Doneţk, au relatat vineri agenţii de presă ruse, citate de Reuters.
Separatiştii – a căror independenţă a fost recunoscută de Moscova la începutul acestei săptămâni înainte de lansarea invaziei pe scară largă în Ucraina – controlează în prezent doar o treime din Doneţk şi Lugansk, restul teritoriului aflându-se sub controlul Kievului.
„Rusia a recunoscut Republica Populară Doneţk şi Republica Populară Lugansk în graniţele regiunilor Doneţk şi Lugansk pe când făceau parte din Ucraina”, a declarat Vladimir Putin la 22 februarie, potrivit BBC în limba rusă.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
NOUL COD SILVIC: O lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor, promulgată de Președintele României
NOUL COD SILVIC: O lege care marchează un nou început în gestionarea pădurilor, promulgată de Președintele României Proiectul de lege privind Codul silvic a fost promulgat de Președintele României, Klaus Iohannis, vineri, 20 decembrie 2024. Aceasta are ca obiect de reglementare regimul silvic, guvernanţa sectorului silvic, controlul aplicării şi respectarea regimului silvic, precum şi regimul […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 13 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor