Comunicat de presă| Deputatul PSD de Alba, Radu Marcel Tuhuț: Alături de transportatori!
Deputatul PSD de Alba, Radu Marcel Tuhuț: Alături de transportatori!
În Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaților am dat aviz pozitiv proiectului de lege (PL-x nr. 583/2021) pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative. Acesta prevede, între altele, anularea impozitării diurnelor șoferilor companiilor românești care efectuează transport internațional.
Noul act normativ protejează industria transportatorilor, clarifică situația diurnelor șoferilor și oferă o amnistie fiscală pentru anii trecuți. Statul trebuie să îi ajute pe transportatori să devină competitivi pe o piață internațională extrem de concurențială, iar acest lucru nu se poate realiza prin impunerea unor obligații fiscale suplimentare.
Impozitarea diurnelor transportatorilor rutieri ar fi dus, încet dar sigur, la scoaterea de pe piața internațională a multor companii românești. Transportatorii trebuie sprijiniți, nu încurcați, iar drepturile și interesele lor trebuie respectate, nu ignorate!
Voi susține și vota acest proiect și în Camera Deputaților, care va fi for decizional!
Cu respect pentru locuitorii județului Alba,
Deputat Radu Marcel Tuhuț
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni
Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni Administrația comunei Doștat, a scos licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede implementarea unui sistem informatic pentru simplificarea procedurilor administrative în primărie. Citește și: Reabilitarea și modernizarea primăriei Doștat: Licitația de aproape jumătate de milion de lei, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie 1967: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai țării noastre, încetează din viață