Salarii în Armată 2022: Cât câștigă un militar sau un funcționar. Venituri mai mari pentru ofițeri, subofițeri și maiștrii militari
Salarii în Armată 2022: Cât câștigă un militar sau un funcționar. Venituri mai mari pentru ofițeri, subofițeri și maiștrii militari
La ultima raportare a Ministerului Apărării Naționale, cea din ianuarie, sunt stabilite nivelurile minime și maxime ale veniturilor salariale nete din Armata Română.
Aflat la vârful ierarhiei militare, șeful Statului Major General câștigă, potrivit Legii 153/2017, o soldă de funcție de 10.880 de lei, care înseamnă de peste patru ori salariul de bază minim brut, scrie gandul.ro.
Citește și: Pensii 2022: Majorare pensii ianuarie 2022 • punctul de pensie • ajutorul pentru pensionari • impozitarea pensiilor • pensii militare 2022
Nivelul veniturilor salariale nete ale personalului Armatei Române pornesc de la 1623 de lei, pentru personalul civil, dar ajung și la valori de peste 5 ori mai mari:
Personalul civil contractual (PCC) este remunerat cu sume cuprinse între 1.623 la 7.736 de lei, pentru funcții fără comandă. Totuși, dacă ocupă o funcție de comandă, personalul încadrat ca PCC poate primi o sumă netă cuprinsă între un minim de 2.463 și un plafon maxim de 12.776 de lei.
Pentru soldați/gradați profesionisti (SGP), salariul pe ianuarie se acordă într-o sumă netă, cuprinsă între 1.839 și 4.117 de lei.
Funcționari publici (FP) angajați în MApN au câștigat, pentru o funcție fără comandă, între 2.839 și 8.195 de lei, iar pentru o funcție cu comandă, între 6.436 și 12.641 de lei net.
Venituri mai mari pentru ofițeri, subofițeri și maiștrii militari
Potrivit raportării, un maistru militar poate câștiga pe luna ianuarie, între 2.290 și 5.976 de lei.
Totodată, un subofițer are o soldă cuprinsă între 2.284 și 6.132 de lei.
Citește și: Pensia pentru limită de vârstă 2022: Cine poate ieși la pensie în acest an. Condiții pentru pensionarea pentru limită de vârstă în anul 2022
Ofițerii câștigă cel mai mult, între 2.443 și 11.576 de lei, pentru o funcție fără comandă. Totuși, sumele pot crește simțitor pentru cei care sunt încadrați pe funcții cu comandă, sumele încasate fiind între 2.733 și 18.142 de lei.
Iată ce salarii primesc angajații din MApN, în prezent:
Maior – 5.019 lei ( se adaugă sporuri)
Căpitan – 4.324 lei (se adaugă sporuri)
Locotenent gradația 4 – 3.445 lei
Sublocotenent – 2.958 lei
Plutonier gradația 4 – 3.107 lei (se adugă sporuri)
Sergent major – 2.933 lei (se adaugă sporuri)
Sergent gradația 4 – 2.618 lei
Caporal gradația 4 – 2.437 lei ( se adaugă sporuri)
Soldat – 2.236 lei
Ministerul Apărării Naţionale precizează că valorile minime sunt cele stabilite pentru program normal de lucru, iar veniturile salariale prezentate cuprind exclusiv drepturile prevăzute de Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan