Uniristul Paul Haj, la Metalurgistul Cugir! “Ultimele 6 luni în «alb-negru» au fost critice”, spune talentatul mijlocaș
Anticipată încă de la finele anului trecut, trecerea lui Paul Haj la Metalurgistul Cugir s-a înfăptuit în aceste zile, iar de luni polivalentul jucător se va prezenta sub comanda antrenorului Lucian Itu.
Fotbalistul în vârstă de 18 ani și-a exprimat dorința să părăsească gruparea din Cetatea Marii Uniri, instabilitatea financiară fiind decisivă în luarea deciziei.
“L-am dorit pe Paul Haj în trecut și am așteptat să-și clarifice situația cu Unirea Alba Iulia. Este un jucător pe care ne bazăm, ne punem speranțe, mai ales că acoperă capitolul Under și în campionatul viitor”, a declarat Călin Mureșan, directorul Metalurgistului Cugir. Tot pe fondul problemelor “alb-negrilor”, în urmă cu 3 ani Vitinha, P. Păcurar și I. Grozav au ajuns la Cugir, iar în toamna trecută același lucru l-a făcut și Selagea.
*Legiune uniristă sub Drăgana
Haj a părăsit Unirea Alba Iulia din postura de liber de contract, renunțând la drepturile salariale cuvenite pentru 10 luni, iar gruparea albaiuliană nu va solicita compensația de promovare. Talentatul albaiulian a semnat un contract valabil pentru doi ani și jumătate cu gruparea de sub Drăgana, cu posibilitatea ca în vara anului viitor să poată pleca în cazul unei oferte dintr-un eșalon superior.
“A fost decizia mea să plec de la Unirea, am considerat că nu mai era mediul propice. Cred că așa e mai bine pentru mine, am optat să rămân în Alba întrucât la vară am examenul de Bacalaureat. Am scos-o la capăt pe cale amiabilă”, a spus Paul Haj, ce a mai avut propuneri de la Viitorul Cluj, CS Ocna Mureș sau Industria Galda de Jos.
“Ultimele 6 luni au fost critice la Unirea, dar mi-aș dori să le ajute Dumnezeu să se normalizeze situația. La Metalurgistul îmi propun să mă integrez cât mai repede, să joc și să ajut echipa să-și îndeplinească obiectivele”, a mai spus jucătorul care vara trecută s-a pregătit cu CSA Steaua București.
Metalurgistul Cugir a renunțat la juniorii Al. Popescu și Tănăsescu, împrumutați de la Sport Team București, și l-a înregimentat pe Haj (ce poate evolua în compartimentul median și în flancul drept al defensivei). Chiar dacă golgheterul M. Lupu a reluat pregătirea în “roșu-albastru”, cugrenii mai caută un atacant, dar și încă un junior (o variantă fiind C. Cîmpean, Sănătatea Cluj). Sâmbătă, 29 ianuarie va fi primul amical al anului, cu Industria Galda de Jos, probabil pe teren propriu, iar de luni, 31 ianuarie este cantonamentul centralizat la domiciliu, timp de două săptămâni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Vineri, 16 mai, la Daia Română, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin | Meciuri pentru campioanele din Alba, Daia Română și Bistra
Vineri, 16 mai, la Daia Română, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin | Meciuri pentru campioanele din Alba, Daia Română și Bistra La Daia Română se va desfășura vineri, 16 mai, cu începere de la ora 12.00, etapa regională a Cupei Satelor, la masculin și feminin. Este o oportunitate și în același […]
În penultima rundă din play-off, derby Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia | Și celelalte conjudețene au jocuri externe
În penultima rundă din play-off, derby Gloria Bistrița – CSM Unirea Alba Iulia | Și celelalte conjudețene au jocuri externe Cele 4 conjudețene care activează în Seria 7 a eșalonului terț au parte de jocuri externe în runda a opta din această fază a campionatului, penultima din play-off, unde avem derby-ul primelor două clasate, Gloria […]
Volei Alba Blaj, la turneul final de junioare, la Tg. Mureș | Vezi programul echipei din „Mica Romă”
Volei Alba Blaj, la turneul final de junioare, la Tg. Mureș | Vezi programul echipei din „Mica Romă” În această perioadă, la Târgu Mureș, se dispută turneul final al Campionatului Național Under 19 (junioare), la volei feminin, între cele mai bune echipe din țară regăsindu-se și Volei Alba Blaj. Citește și: FOTO: Rezultat extraordinar, Volei […]