Concurs nou pentru directorii de școli, în 2022: Când va începe următoarea etapă

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, marți, că următoare etapă a concursului de directori începe pe 17 ianuarie, iar cei care trec de probe vor putea fi numiți în 18 aprilie.
La acest moment nu există niciun regulament nou sau vreun calendar publicat, în condițiile în care până pe 17 ianuarie mai sunt 3 zile lucrătoare.
Candidații care vor trece de concursul alcătuit din mai multe probe, vor fi numiți în funcții pe 18 aprilie, a mai spus ministrul.
Ministrul Sorin Cîmpeanu a fost întrebat despre cum pot fi implementate la nivelul școlilor, în special în mediul rural, politicile publice și soluțiile din raportul privind educația în școli pe tema schimbărilor climatice. În acest context a vorbit despre importanța descentralizării și a subliniat că noii directori de școli care nu vor mai fi numiți politic ca până acum, vor avea un rol esențial în promovarea educației.
“Politicile publice se implementează de ministerul educației. Încercăm să promovăm descentralizarea. Am organizat concursuri pentru posturile de directori de școli. Până acum s-au ocupat doar jumătate dintre ele. Următoare etapă a concursului începe pe 17 ianuarie, iar cei care trec de probe vor putea fi numiți în 18 aprilie”, a spus ministrul educației la dezbaterea de la Palatul Cotroceni.
Ministrul a mai anunțat că în prima etapă, care s-a încheiat în decembrie, au fost ocupate doar 60% dintre posturile scoase la concurs.
Conform anunțului oficial al Ministerului Educației, au fost scoase la concurs 8.652 de funcții vacante la nivel național (din care 6.231 funcții de director și 2.421 funcții de director adjunct).
În aceste condiții inspectoratele vor detașa directori pe 40% din posturile de directori și directori adjuncți ale școlilor din România, adică circa 3.460 de posturi. Reamintim că inspectoratele sunt politizate intens, în acest moment 38 de inspectori școlari generali sunt oameni politici, membri ai PNL și UDMR, din cele 42 de instituții existente în țară.Următoare etapă a concursului de directori începe pe 17 ianuarie, iar cei care trec de probe vor putea fi numiți în 18 aprilie, a anunțat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu în cadrul dezbaterii de la Palatul Cotroceni privind lansarea raportului despre „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”. Acesta a spus că formarea noilor directori de școli e esențială pentru implementarea educației pentru mediu.
Momentan nu există niciun regulament nou sau vreun calendar publicat, în condițiile în care până pe 17 ianuarie mai sunt 3 zile lucrătoare.

În aceste condiții inspectoratele vor detașa directori pe 40% din posturile de directori și directori adjuncți ale școlilor din România, adică circa 3.460 de posturi. Reamintim că inspectoratele sunt politizate intens, în acest moment 38 de inspectori școlari generali sunt oameni politici, membri ai PNL și UDMR, din cele 42 de instituții existente în țară.
Sursa: edupedu.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ultimele date despre cum se simte Florin Piersic: Actorul a fost reevaluat cardiologic și a început să meargă pe distanțe scurte
Ultimele date despre cum se simte Florin Piersic: Actorul a fost reevaluat cardiologic și a început să meargă pe distanțe scurte Reprezentanții Spitalului Foișor, unde este internat Florin Piersic, au oferit noi date despre starea de sănătate a actorului. Citește și: Proceduri de kinetoterapie și recuperare medicală începute de Florin Piersic. Informațiile transmise de medici […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 2 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii
-
Sportacum 2 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene