CSȘ Blaj, lider la volei juniori după 5 etape
CSȘ Blaj este singura echipă din Alba care activează la nivelul competițiilor naționale de juniori organizate de Federația Română de Volei în ediția 2021/2022.
În campionatul junioarelor (2003, 2004, 2005 și mai mici) s-au înscris în campionat 39 de echipe, care au fost împărțite în șapte grupe. Ocupantele primelor trei locuri plus cele mai bune 3 locuri patru se vor califica la cele șase turnee semifinale. De acolo, se vor califica la turneul final câștigătoarele. Clasamentul Seriei F, este următorul: 1. CSU Medicina CNUE Tg. Mureș 13 p (4 victorii și două eșecuri), 2. CNNT Craiova 12 p (5 victorii), 3. CSȘ Blaj 9 p (3 succese și tot atâtea înfrângeri), 4. LPS Viitorul Pitești 7 p (două meciuri câștigate și 3 pierdute), 5. CSȘ Sibiu 4 p (o victorie și două insuccese), 6. CNMB Rm. Vâlcea 0 p (5 jocuri pierdute. Rezultatele formației blăjene au fost: 3-0 cu CNMB Rm. Vâlcea, 1-3 cu Medicina Tg. Mureș, 3-2 cu Viitorul Pitești, 2-3 cu CNNT Craiova, 1-3 cu CSȘ Sibiu, 3-0 cu CNMB Rm. Vâlcea.
La juniori sunt 21 de echipe (voleibaliști din anii 2003-2004 și mai mici) distribuite în 4 serii, iar CSȘ Blaj (foto) a fost repartizată în Seria C, echipa pregătită de Alexandru Man fiind pe prima poziție a ierarhiei, după disputarea primei runde a returului. Bătălia se anunță echilibrată pe podium, în condițiile în care trei formații s-au detașat: CSȘ Blaj – 13 p (4 victorii și o înfrângere), CNNT Craiova – 12 p (4 partide adjudecate și două insuccese) și CSȘ Caransebeș – 11 p (4 meciuri câștigate), mai jos situându-se CS Westar Arad – 3 puncte (o victorie și 5 eșcuri) și CNMB Rm. Vâlcea – zero puncte (5 jocuri pierdute). Ocupantele primelor trei locuri se vor califica la cele trei turnee semifinale, iar de acolo, vor accede la turneul final primele două clasate. Turneele semifinale sunt programate în perioada 25-27 martie 2022, iar turneul final între 13 și 17 aprilie. CSȘ Blaj a trecut de West Star Arad (de două ori 3-0), CSMB Rm. Vâlcea (3-0, în deplasare), CNNT Craiova (3-0, acasă), pierzând la Caransebeș, scor 2-3 (unde a revenit de la 0-1, a condus cu 2-1, iar în decisiv a fost 13-15), în fapt singurele seturi cedate
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, baraj cu ACSM Reșita, în 23 februarie 2025, pentru stabilirea programului sferturilor de finală ale Cupei României
CSM Unirea Alba Iulia, baraj cu ACSM Reșita, în 23 februarie 2025, pentru stabilirea programului sferturilor de finală ale Cupei României După calificarea de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, gruparea din Cetatea Marii Uniri va mai disputa un meci de baraj cu divizionara secundă ACSM Reșița, la care activează aiudeanul Raul Șteau, […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 15 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 19 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 7 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor