Premierul României le solicită medicilor de familie să se implice mai mult în campania de vaccinare anti-COVID
Premierul României le solicită medicilor de familie să se implice mai mult în campania de vaccinare anti-COVID
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit joi, 30 decembrie, cu reprezentanții medicilor de familie pentru a discuta despre necesitatea implicării lor în campania de vaccinare. Faptul că 90% dintre aceștia s-au vaccinat conferă un nivel înalt de credibilitate, a subliniat șeful guvernului.
Premierul le-a transmis medicilor de familie că pregătirea este esenţială în protejarea cetăţenilor în faţa valului cinci al pandemiei de COVID-19 şi a subliniat rolul lor în comunicarea beneficiilor vaccinării.
Conform unui comunicat transmis de Guvern, dialogul dintre premier şi reprezentanţii asociaţiilor medicilor de familie a vizat implicarea acestora în implementarea măsurilor de protejare a populaţiei de efectele pandemiei: testarea în cabinete, consilierea în vederea vaccinării, evaluarea pacienţilor pozitivi în ambulatoriu, administrarea şi monitorizarea antiviralelor la domiciliu.
”Premierul Nicolae-Ionel Ciucă le-a transmis medicilor de familie că pregătirea este esenţială în protejarea cetăţenilor în faţa valului cinci, fiind necesară o structură solidă în asigurarea actului medical. De asemenea, prim-ministrul a subliniat rolul medicilor de familie în comunicarea beneficiilor vaccinării, remarcând procentul mare de medici de familie vaccinaţi – peste 90 la sută dintre aceştia, ceea ce le conferă un nivel înalt de credibilitate în contextul campaniei de vaccinare a românilor. În cabinetele medicilor de familie, peste un milion de români s-au vaccinat deja”, arată sursa citată.
De asemenea, medicii au recunoscut importanţa vaccinării ca fiind cea mai sigură modalitate de protejare a vieţii şi împotriva formelor grave de COVID-19, mai arată Guvernul, menţionând că ”participanţii au analizat eficienţa acestei protecţii în ţările afectate deja de valul cinci al pandemiei, unde numărul persoanelor decedate sau spitalizate cu forme grave este redus”.
La întâlnire s-a discutat şi despre reducerea birocraţiei, eliminarea drumurilor inutile ale pacienţilor între diverse categorii de furnizori de servicii medicale, precum şi îmbunătăţirea relaţiei medicilor de familie cu Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a arătat că ”medicii de familie sunt coloana vertebrală a sistemului de sănătate, fiind esenţial rolul acestora în asigurarea accesului la servicii de sănătate de calitate în apropierea domiciliului”.
”Testarea e primul pas în identificarea pacienţilor posibil infectaţi. Venim cu un pachet de servicii ambulatorii care să includă tratament. Împreună cu specialiştii în boli infecţioase şi medicii de familie se vor stabili noi protocoale terapeutice, cu acces cât mai uşor, mai aproape de casă”, a adăugat Rafila, conform sursei citate.
La discuţii au participat reprezentanţi ai Colegiului Medicilor din România, ai Asociaţiei ”Societatea Naţională de Medicina Familiei/Medicina Generală” şi ai Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie.
ziare.com
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut
Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba: Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Rezultate remarcabile ale olimpicilor geografi din Alba, la faza națională. Trei elevi au susținut proba de baraj în vederea calificării pentru etapa internațională. Ce alte premii au obținut Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 13 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale