Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

Pedeapsă dură pentru Dragonu: Fost furnizor important de droguri de risc și etnobotanice pe piața din Alba Iulia. Ce a hotărât Tribunalul Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

Pedeapsă dură pentru Dragonu: Fost furnizor important de droguri de risc și etnobotanice pe piața din Alba Iulia. Ce a hotărât Tribunalul Alba

USR - Alegeri Parlamentare 2024

Un infractor deosebit de periculos, George Alin Dura, zis Dragonu, fost furnizor important de droguri de risc (cannabis) și etnobotanice pe piața din Alba Iulia, a primit o pedeapsă dură pentru activitățile infracționale din ultimii ani.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Prin contopire cu alte două pedepse anterioare, Tribunalul Alba l-a condamnat pe Dragonu (32 ani) la 8 ani și 428 de zile de închisoare, ceea ce înseamnă aproximativ 9 ani și 2 luni după gratii.

Bărbatul este în arest din 6 octombrie 2020. În urma a 10 percheziţii domiciliare, procurorii DIICOT au ridicat atunci mai multe substanţe vegetale susceptibile de a fi cannabis, substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 10 telefoane mobile, cartele SIM, laptopuri, dispozitive de mărunţit droguri, 64.900 de lei, 702 lire sterline şi mai multe înscrisuri.

”În cauză s-a reţinut faptul că inculpatul, ajutat de alte persoane, a comercializat cannabis şi substanţe psihoactive către consumatorii de pe raza municipiului Alba Iulia, cu sume cuprinse între de 50 şi 100 de lei/gram. Tranzacţiile au avut loc în zona unor localuri, cu ocazia petrecerilor ce au avut loc acolo, dar şi în zona imobilului în care inculpatul locuieşte, numărul acestora fiind atât de mare încât inculpatul a ajuns să fie cunoscut în rândul consumatorilor ca principalul furnizor de substanţe psihoactive de pe raza municipiului Alba Iulia”, se precizează în comunicatul DIICOT de la momentul perchezițiilor. Dragonu a fost trimis în judecată pentru 600 de acte materiale de vânzare de cannabis și etnobotanice.

Tânăr drogat, descoperit inconștient în mașină

În cursul cercetărilor, în 11 februarie 2020, polițiștii au descoperit un tânăr în stare de inconștiență, în autoturismul propriu, parcat pe un trotuar din Alba Iulia, cu motorul și luminile pornite. Asupra acestuia s-a găsit un plic din material plastic transparent care conținea masă vegetală de culoare brun-verzuie, stabilindu-se ulterior că este vorba de o substanță psihoactivă ce provine de la Dragonu.

Pentru dovedirea faptelor, anchetatorii au instalat camere de supraveghere în holurile blocurilor în care locuiește traficantul. S-a stabilit, astfel că acesta vindea substanțe interzise, atât în scara blocului, la parter, cât și în fața apartamentului în care locuiește, în activitatea infracțională fiind implicat și tatăl acestuia, S.G.D.

„Mulți dintre consumatori sunt primiți în imobilul acestora, respectiv în apartamentul 44, în care se efectuează cele mai multe tranzacții. Acestea au loc frecvent, atât ziua cât și noaptea, fiind identificați peste 30 de consumatori. De regulă, tranzacțiile durează un minut sau două. Majoritatea cumpărătorilor vin zilnic, unii dintre aceștia chiar și de două ori pe zi. La plecare, unii ascund pliculețe cu substanțele procurate în buzunare și în șosete”, se menționează în rechizitoriul DIICOT.

Pedeapsă cu executare și pentru tatăl traficantului

Dragonu a fost condamnat și pentru camătă, sumele pe care le-a împrumutat fiind cuprinse între 2.000 și 4.000 lei. La suma de 2.000 lei, cerea 2.500 lei pentru o lună sau 3.000 lei pentru o perioadă de două luni. Un apropiat al acestuia, M.G.P, care a vândut de 10 ori droguri a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pe un termen de 5 ani, iar tatăl lui Dragonu a primit 2 ani și 10 luni în regim de detenție. În cazul lui George Dura, s-a scăzut din pedeapsa finală perioada de circa 1 an și 8 luni de arest preventiv. Hotărârea din 22 decembrie 2021 a fost contestată, dosarul urmând să fie judecat și la Curtea de Apel Alba Iulia.

Dura George Virgil Alin are o carieră infracţională de invidiat. A fost judecat inclusiv în celebrul dosar ”Prostituate pentru VIP-uri”, în care a fost condamnat, în 2012, la 5 ani de închisoare cu executare după ce a recunoscut faptele. Acesta organiza petreceri, dintre care unele se întindeau pe parcursul a două zile, la care invita mai mulţi prieteni ce întreţineau relaţii sexuale cu minore ce erau drogate forţat.

Minorele erau racolate de George Virgil Dura de la liceele din Alba Iulia, de unde erau luate în pauze, de cele mai multe ori cu forţa. „Inculpatul racola minorele pe motiv că le iubeşte, după care le plasa la prieteni pe sume mici de bani sau chiar gratuit pentru a câştiga respectul acestora. În urma traumelor suferite fetele au abandonat şcoala“, se afirmă în rechizitoriul procurorilor din dosarul ”Prostituate pentru VIP-uri”.

sursa: ziare.com


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

O femeie de afaceri din Alba, pentru a treia oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI

Ziarul Unirea

Publicat

în

O femeie de afaceri din Alba, pentru a patra oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI Georgeta Furdui, femeia de afaceri originară din Cugir, va face parte în 2025, pentru a patra oară din juriul World Fashion Festival. Cugireanca a mai făcut parte din juriul evenimentului încă de 2 ori în Dubai și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea