Persoanele care muncesc pentru aplicații de tip delivery: Angajați sau liber-profesioniști? Cât se câștigă în Alba din aceste aplicații și ce planuri are Comisia Europeană pentru ele
Persoanele care muncesc pentru aplicații de tip delivery: Angajați sau liber-profesioniști? Cât se câștigă în Alba din aceste aplicații și ce planuri are Comisia Europeană pentru ele
Comisia Europeană a propus în cursul săptămânii trecute un pachet de măsuri, destinate să clarifice statutul celor care muncesc pentru aplicațiile de livrări, precum Uber, Food Panda sau Bolt, în special prin stabilirea criteriilor pe baza cărora aceștia pot fi considerați salariați.
Printre aceste criterii, se numără în special acelea care iau în calcul dacă o aplicație stabilește nivelul de remunerare pentru muncitorii săi, impune purtarea unei uniforme și utilizarea anumitor echipamente sau interzice munca pentru alte companii. Dacă cel puțin două criterii sunt îndeplinite, platforma va fi considerată angajator și în consecință va trebui să respecte obligațiile din dreptul muncii (salariu minim, timp de lucru, norme de securitate) impuse de legislația din tara respectivă.
Menite să îmbunătățească nivelul de trai al persoanelor care prestează aceste servicii, măsurile au fost primite de către membrii statelor europene atât cu entuziasm, cât și cu un strop de pesimism.
Numărul persoanelor care prestează astfel de servicii în județul Alba este unu scăzut, dacă ar fi să îl comparăm cu județe fruntașe la îmbrățișarea acestora, cum ar fi Iași, Cluj sau Timiș, unde există centre urbane mult mai dezvoltate și o populație mai tânără, obișnuită cu navigatul prin aplicațiile mobile.
Însă, puținii angajați din Alba care lucrează pentru asemenea companii se bucură de venituri îmbucurătoare, așa cum declară și ei.
Constantin Pralea, livrator în cadrul unei companii de tipul food delivery, a declarat pentru ziarulunirea.ro că, în cursul primăverii trecute de exemplu, acesta a reușit să câștige și 1000 de euro pentru o lună de muncă, ceea ce este respectabil pentru orice domeniu, în acest județ. De asemenea, a mai specificat că orele sale de muncă au fost mai puține decât ar lucra un angajat al acestei platforme în mod normal, dată fiind vârsta sa.
Acesta se arată de asemenea sceptic la adoptarea acestor măsuri, deoarece consideră că legiuitorii vor avea alte priorități mai importante decât cea de față. Însă, dacă vor ajunge în această situație, se vor adapta, conform noilor măsuri.
În Spania, cei care livrează mâncare trebuie recunoscuți ca fiind angajați, ceea ce a determinat Deliveroo să abandoneze această piață.
Victor Negrescu, europarlamentar PSD de Alba, a transmis la rândul său următoarele informații: „Livratorii fac parte dintr-o nouă categorie de activități profesionale cu riscurile și limitările sale. La nivel european nu avem încă o legislație unitară în materie, fiecare stat având norme diferite. Din nefericire, în multe țări europene această categorie de salariați nu beneficiază de niciun drept, fie că vorbim de concedii, program de lucru sau de protecție în cazul unei boli. Pentru a-i proteja pe lucrători dar și pentru a convinge toate companiile să respecte drepturile sociale, Uniunea Europeană vine cu această propunere de legislație unitară.”
În final, propunerea Comisiei va fi negociată cu Parlamentul European și cele 27 de state membre, un proces la finalul căruia proiectul ar putea să sufere modificări substanțiale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun