FOTO| Testele de salivă în școli: În loc să își testeze copiii acasă, unii părinți VÂND kiturile pe internet
Testele de salivă în școli: În loc să își testeze copiii acasă, unii părinți VÂND kiturile pe internet
La aproape trei luni ce când a început noul an şcolar, elevii vor fi, în sfârşit, testaţi. Procedura nu e însă obligatorie, iar şcolile au pasat responsabilitatea părinților. Pe internet au apărut deja anunțuri de vânzare a kiturilor cu teste cu salivă.
Majoritatea școlilor au optat ca testarea să fie făcută acasă, de părinți, de două ori pe săptămână.
În ceea ce privește comunicarea rezultatelor, nu este o decizie unitară, fiecare școala decide cum să facă. Astfel, unele școli vor să afle rezultatul doar dacă este pozitiv, altele au cerut toate rezultatele, iar altele au solicitat părinților să treacă și data pe testul respectiv, pentru a se asigura că rezultatul nu va fi trimis de două ori.
Pentru că testarea nu e obligatorie, unii părinți au ales să nu o facă. Pe internet, au început să fie deja comercializate aceste kituri cu teste pe baza de salivă.
„Eugen Ilea, președinte pentru București al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, a declarat la Digi24 că, în opinia lui procedura nu va avea rezultatul scontat.
Autoritățile nu au gândit această activitate de testare în unitățile școlare cum o fac celelalte state.
CITEȘTE ȘI: ASTĂZI: Copiii au început testarea înainte de ore, cu testele de salivă primite. Ce se întâmplă la un rezultat pozitiv
Nemulțumirea noastră este dată de faptul că în familie nu ajunge pachetul nedesigilat, astfel că aceste teste ar putea fi compromise atunci când sunt manipulate de mai multe mâini.
Plus că avem aceste teste doar pentru săptămâna aceasta”, a spus el.
Folosirea testelor pentru salivă la școală are încă multe necunoscute, atât pentru părinți, cât și pentru elevi.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
4Ce trebuie să faci cu lumânarea de la slujba de Înviere? În fiecare an, la Paştele ortodox credincioşii se bucură de minunea Luminii Sfinte – un eveniment miraculos ce se petrece în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui. Citeşte şi: Urari de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale
-
Actualitateacum 2 zile
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi