Majorare pensii: PSD vrea o mărire de 11%. „Coșul zilnic de consum s-a scumpit cu 10%”
Majorare pensii: PSD vrea o mărire de 11%. „Coșul zilnic de consum s-a scumpit cu 10%”
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat, luni, că o creştere a pensiilor cu 11%, aşa cum au propus social-democraţii, ar fi una „corectă” şi ar veni ca o „măsură de compensare” pentru cei a căror putere de cumpărare a fost „foarte” afectată.
„PSD spune şi susţine cu argumente că pensiile trebuie să crească cu 11 procente. Acum, în acest moment, se fac simulări asupra impactului financiar, vor fi în continuare discuţii, de aceea acest capitol referitor la Buget-finanţe (în cadrul negocierilor cu PNL pe programul de guvernare) nu a fost închis”, a afirmat Oprea, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al partidului.
El a precizat că inflaţia atinge 7,9%, iar coşul zilnic s-a scumpit cu peste 10%
„Este o chestiune de a veni cu măsuri de compensare pentru cei a căror putere de cumpărare este afectată foarte tare. Atât timp cât inflaţia atinge o cifră de peste 7,9% şi, în fapt, inflaţia reală, pentru că acel coş zilnic al produselor pe care le folosesc cei cu venituri foarte mici s-a scumpit cu mai mult de 10%, este nevoie, obligatoriu, de o măsură de compensare a puterii de cumpărare. 11% este o cifră corectă, din punctul nostru de vedere”, a explicat purtătorul de cuvânt al PSD.
Potrivit acestuia, prin combaterea evaziunii fiscale, veniturile la bugetul de stat ar putea creşte pentru a acoperi, inclusiv, această majorare de pensii.
„O sursă foarte serioasă trebuie să fie aceea prin eliminarea evaziunii fiscale, a contrabandei. (…) Aţi văzut că principalul contributor la bugetul de stat, în această perioadă, a ajuns o industrie, sigur nu încurajez pe nimeni să fumeze, dar industria tutunului a ajuns principalul contributor. Ştiţi de ce? Pentru că a scăzut contrabanda la graniţă, tranzitul nemafiind atât de puternic. Deci, sunt măsuri pe care le putem identifica, putem învăţa din această perioadă, gestionăm aceste lucuri şi vin venituri mai mari la bugetul de stat”, a menţionat Radu Oprea.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ciclon puternic peste România: Crăciun ”ca pe vremuri” cu ninsori abundente, vânt puternic și vreme geroasă
Ciclon puternic peste România: Crăciun ”ca pe vremuri” cu ninsori abundente, vânt puternic și vreme geroasă Un ciclon mediteranean afectează România și începând de duminică noapte vremea se răcește considerabil. În mai multe zone din țară va fi un Crăciun ”ca pe vremuri” cu ninsori abundente, în special în zonele montane, a explicat meteorologul ANM, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun