LISTA| Cu ce medicamente sunt tratați bolnavii de coronavirus din spitalele din România
Ministerul Sănătăţii (MS) afirmă că, în ultimele două luni, consumul de medicamente anti-COVID-19 a crescut de cel puţin 6 ori la nivelul spitalelor care tratează pacienţii infectaţi şi prezintă o situaţie a stocurilor de astfel de medicamente. Ministerul Sănătăţii arată, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că a asigurat, în perioada septembrie-octombrie 2021, un număr de 126.845 de flacoane de Veklury (Remdesivir). În 15 octombrie, Ministerul Sănătăţii a semnat cu firma producătoare un contact subsecvent pentru 139.200 de flacoane de Veklury (Remdesivir) care va acoperi perioada de consum până în luna decembrie 2021. Mai mult, în perioada următoare, un nou contract subsecvent de încă 100.000 de flacoane va fi semnat, iar astfel va fi acoperit şi consumul din luna ianuarie 2022.
„Astăzi, 3 noiembrie 2021, stocul de Veklury (Remdesivir) este de 31.000 flacoane”, a precizat MS. Potrivit sursei citate, Veklury (Remdesivir) a fost primul tratament autorizat pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, acesta primind o autorizaţie de introducere pe piaţă condiţionată. Medicamentul se administrează pacienţilor cu forme critice şi severe, ventilaţi mecanic, sau care necesită aport de oxigen. „În ceea ce priveşte Tocilizumab, Ministerul Sănătăţii a făcut eforturi considerabile în ultima perioadă pentru aprovizionarea cu acest medicament, având în vedere stocurile reduse la nivel mondial. În perioada septembrie-octombrie 2021, au fost repartizate către unităţile sanitare care tratează pacienţi cu SARV-Cov -2 cu forme critice şi severe, care necesită ventilaţie mecanică şi oxigen un număr de 14.106 de flacoane de diferite volume. În prezent se fac demersuri pentru încheierea unui nou constract subsecvent pentru achiziţia unui număr de 1000 de flacoane de Tocilizumab, din care 900 de flacoane de 400 mg”, au explicat reprezentanţii MS.
De asemenea, MS a solicitat Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) activarea Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene pentru achiziţionarea altor 12 700 de flacoane de Tocilizumabum. Tot în această perioadă, Ministerul Sănătăţii a încheiat un contract de 10.000 de doze de anticorpi monoclonali, primele 7.500 de doze fiind deja repartizate în 147 de spitale care tratează pacienţi infectaţi cu SARS-Cov-2. Anticorpii monoclonali reprezintă o şansă pentru prevenirea formelor severe de COVID-19. Anticorpii monoclonali sunt medicamente inovatoare care se administrează în formele uşoare şi medii de boală. Corect utilizate, aceste medicamente previn cu succes trecerea la stadii severe.
Totodată, în 1 noiembrie, un număr de 519.839 de tablete, reprezentând 10.396 de cutii, de Favipiravir se aflau în stocul unităţilor sanitare de pe întregul teritoriu al României. Conform MS, începând din 12 octombrie a fost aprobată actualizarea protocolului de tratament al pacienţilor cu COVID 19 prin care a fost facilitată asigurarea medicamentului Favipiravir în ambulatoriu cu prescripţie medicală, conform recomandărilor specialiştilor din Comisia de specialitate de boli infecţioase pentru pacienţii aflaţi la debutul bolii.
„Stocurile existente astăzi la nivel naţional acoperă necesarul de tratament pentru aproximativ 7.426 de pacienţi pentru cel puţin 10 zile, conform necesarului şi estimărilor comisiei de specialitate. La nivel local pot fi realizate relocări de stocuri între unităţile medicale, în funcţie de necesităţi”, a arătat sursa citată.
MS a amintit că, la începutul lunii septembrie, Guvernul a alocat 386.660.000 lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în vederea achiziţiei medicamentelor destinate tratării pacienţilor cu COVID-19 internaţi în unităţile sanitare din România.
Tot pentru asigurarea asistenţei medicale a pacienţilor infectaţi, Ministerul Sănătăţii, în urma demersurilor realizate, a obţinut donaţii de anticorpi monoclonali şi Tocilizumab din partea mai multor state europene care au fost deja repartizate în spitale.
De asemenea, donaţia de Favipiravir va fi repartizată începând din această săptămână, conform informării furnizorului, a precizat MS.
„Ministerul Sănătăţii consideră că vaccinarea reprezintă metoda cea mai eficientă de prevenire a infectării cu SARS-Cov-2 şi soluţia cea mai sigură pentru evitarea formelor severe de boală. Ministerul Sănătăţii face apel la populaţie să asculte sfatul medicilor şi să continue să acceseze centrele de vaccinare pentru imunizare”, a transmis MS.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Direcția Generală Anticorupție lansează campania națională ” E timpul să NU mai dăm și noi ceva”: Practicile de dare și luare de mită, descurajate
VIDEO | Direcția Generală Anticorupție lansează campania națională ” E timpul să NU mai dăm și noi ceva”: Practicile de dare și luare de mită, descurajate Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
12 decembrie: Sfântul Spiridon, cel ce pleacă din raclă pentru a ajuta credincioșii care îl cheamă prin rugăciune
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
13 decembrie: Ziua Tipografilor
-
Actualitateacum 5 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Ştirea zileiacum 18 ore
Marele artist Ioan Bocșa împlinește 77 de ani: S-a născut în vremea colindelor pe care astăzi le cântă. La mulți ani, maestre!
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului