„Când e frate lângă frate”: Un bărbat din Aiud, REȚINUT de poliție, după ce și-a SNOPIT fratele în bătaie, în casa părintească
Polițiștii din Aiud au reținut un bărbat care și-ar fi agresat fratele. A fost emis și un ordin provizoriu de protecție.
La data de 26 octombrie 2021, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud au fost sesizați de către un bărbat, de 46 de ani, din comuna Râmeț, cu privire la faptul că a fost agresat de către fratele său.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, în noaptea de 25/26 octombrie 2021, bărbatul ar fi fost agresat de către fratele său, în vârstă de 57 de ani, din Aiud, în timp ce se aflau la locuința părintească, din comuna Râmeț.
În urma incidentului, victima a suferit leziuni pentru care, potrivit certificatului medico – legal prezentat, necesită un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, față de agresor, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioada de 5 zile.
Totodată, față de acesta a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie și a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan