Activităţi pascale la Penitenciarul Aiud
Apropierea Sfintelor Paşti poate constitui pentru persoanele private de libertate un bun prilej de reflecţie faţă de faptele săvârşite şi chiar de început sau continuare a unei schimbări pozitive de atitudine. În acest sens, oferta de activităţi cu specific de reintegrare socială adresată persoanelor care execută pedepse privative de libertate în Penitenciarul Aiud este una generoasă. Astfel, în Săptămâna Mare, sunt oficiate zilnic, la biserica din incintă, servicii religioase specifice Paştelui, deţinuţii participă la dezbateri mediate de educatori şi invitaţi din comunitate, asistă la proiecţii de filme tematice, prezentări power-point sau confecţionează obiecte artizanale (felicitări, ouă pictate, figurine din hârtie şi material textil). Persoanele private de libertate nevizitate şi fără posibilităţi materiale vor primi pachete constând în produse alimentare, precum şi produse de igienă personală oferite de reprezentanţi ai cultelor religioase. În Vinerea Mare, un grup de persoane private de libertate se va deplasa, împreună cu preotul capelan al unităţii, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Aiud, pentru a asista la oficierea slujbei Prohodul Domnului. Pregătirile pentru Paşte mai cuprind acţiuni de igienizare ale incintelor penitenciarului (camere, cluburi, alei), iar duminică persoanele private de libertate vor primi un meniu îmbunătăţit, completat cu ou roşu şi produse de patiserie. Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Aiud, Nicoleta Mătărângă, „persoanele aflate în executarea unei pedepse privative de libertate reprezintă o problemă a societăţii, iar lucrătorii din sistemul penitenciar, dar şi comunitatea trebuie să identifice metode şi posibilităţi pentru a-i ajuta să se reintegreze în societate. Considerăm important să oferim celor care vor să se schimbe şi doresc să fie ajutaţi o şansă reală în acest sens”. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii 2024 | Câți pensionari și care este venitul mediul în România al acestora: Datele transmise de Casa Naţională de Pensii Publice
Pensii 2024 | Câți pensionari și care este venitul mediul în România al acestora: Datele transmise de Casa Naţională de Pensii Publice În aprilie 2024, România avea un total de 4.748.274 de pensionari, cu 4.274 de persoane mai puțin față de luna anterioară, conform datelor oferite de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Valoarea medie […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum o oră
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului