Rămâi conectat

Actualitate

STUDIU| Copiii nu mai sunt imuni la COVID-19: Cercetarea, realizată înainte de lansarea vaccinurilor pentru micuți

Ziarul Unirea

Publicat

în

STUDIU| Copiii nu mai sunt imuni la COVID-19: Cercetarea, realizată înainte de lansarea vaccinurilor pentru micuți

Copiii sunt la fel de vulnerabili, privind contractarea virusului, la fel ca adulții, arată un nou studiu realizat. Diferența este reprezentată de simptomatologia COVID. Simptomele durează mai puțin în cazul celor mici, comparativ cu adulții.

Alba FEST 2025

Cercetarea, publicată în jurnalul medical JAMA, vine la doar o zi după ce Pfizer şi BioNtech au cerut oficial autorizarea de urgenţă a unei doze mai mici de vaccin, pentru copiii cu vârste între 5 şi 11 ani.

Concret, studiul arată că cei mici tind să fie asimptomatici (52% din copiii sub 4 ani nu au simptome de boală, 50% din copiii cu vârste între 5 şi 11 ani şi 45% din cei care au între 12 şi 17 ani). Prin comparaţie, doar 12% din adulţi au fost asimptomatici.

„Studiul arată că de la începutul pandemiei de COVID, copiii de toate vârstele (inclusiv sugarii şi copiii foarte mici) au risc asemănător de infectare cu SARS-CoV-2 ca şi adulţii”, spune medicul Flor Munoz, pediatru şi specialist în Boli infecţioase de la Spitalul de copii din Texas, după ce a citit cercetarea.

Specialiştii recomandă guvernelor şi autorităţilor să ia în calcul rolul pe care copiii îl joacă în pandemia de COVID, în special în ceea ce priveşte infectarea cu SARS-CoV-2, precum şi carantinarea şi tratarea acestora.

La cercetare au participat peste 1.200 de copii şi adulţi din Utah şi New York (SUA), în perioada septembrie 2020-aprilie 2021.

În ceea ce priveşte spaţiile cu risc mai mare de infecţie, cei mai mulţi oameni se îmbolnăvesc acasă.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Dragi români harnici și cinstiți, care vă plătiți toate taxele… sunteți toți niște fraieri!”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Dragi români harnici și cinstiți, care vă plătiți toate taxele… sunteți toți niște fraieri!” Dragoș Damian, directorul general Terapia din Cluj, a criticat efectele posibilelor reforme fiscale anunțate de autorități și susține că tot contribuabilii vor suporta consecințele. El a transmis că „fraierii harnici și cinstiți”, care își plătesc toate taxele, […]

Citește mai mult

Actualitate

Profesorul Cristian Păun, despre noua taxă pe tranzacțiile bancare: „Să plătească bancherii, să plătească capitaliștii. Mama lor de chiaburi. Haos și fugi!”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Profesorul Cristian Păun, despre noua taxă pe tranzacțiile bancare: „Să plătească bancherii, să plătească capitaliștii. Mama lor de chiaburi. Haos și fugi!” Apar tot mai multe reacții ale specialiștilor economici, după apariția în spațiul public a informației că o taxă pe toate tranzacțiile financiare a fost discutată la Cotroceni de viitoare coaliție de Guvernare pentru […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu, despre creșterea taxelor: ”Politicienii din România nu citesc cărți de economie? Sunt ca greierele din poezia lui Topârceanu, în curând vor fi greve și demonstrații”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu, despre creșterea taxelor: ”Politicienii din România nu citesc cărți de economie? Sunt ca greierele din poezia lui Topârceanu, în curând vor fi greve și demonstrații” Economistul Radu Georgescu îi critică din nou pe politiecienii români, care, pe lângă faptul că au îndatorat România, acum vor să crească taxeel, pentru a acoperi gaura […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea