Dependenții de droguri din Afganistan, „tratați” cu BĂTAIA, de către talibani: „Nu mai suntem într-o democrație”

Dependenții de droguri din Afganistan, „tratați” cu BĂTAIA, de către talibani: „Nu mai suntem într-o democrație”

Talibanii, conducătorii Afganistanului, și-au propus să elimine flagelul dependenței de stupefiante, chiar cu forța. La căderea nopții, luptătorii transformați în polițiști, scotocesc lumea interlopă a capitalei, devastată de droguri, informează Dailysabah.com.

Sub podurile pline de viață ale orașului Kabul, în mijlocul grămezilor de gunoi și a apelor murdare, sute de oameni fără adăpost dependenți de heroină și metamfetamină sunt bătuți și duși cu forța la centrele de tratament.

Associated Press (AP) a obținut accesul la un astfel de raid săptămâna trecută. Scena a oferit o imagine către noua ordine sub guvernarea talibanilor: bărbații – mulți cu boli mintale, potrivit medicilor – au stat pe pereți de piatră, cu mâinile legate. Li s-a spus să se oprească sau să facă față bătăilor. Metodele dificile sunt binevenite de unii lucrători din domeniul sănătății, care nu au avut de ales decât să se adapteze la regula talibanilor.

„Nu mai suntem într-o democrație, aceasta este o dictatură. Iar utilizarea forței este singura modalitate de a trata acești oameni”, a spus dr. Fazalrabi Mayar, care lucrează într-o unitate de tratament. El se referea în mod specific la afganii dependenți de heroină și metamfetamină.

La scurt timp după ce talibanii au preluat puterea pe 15 august, Ministerul Sănătății taliban a emis un ordin pentru aceste unități medicale precizând intenția lor de a controla strict problema dependenței, au spus medicii.

Cu ochii sângeroși și scheletici, cei reținuți au un trecut dificil, într-o țară aflată în război, invazie și foamete. Erau poeți, soldați, negustori, fermieri.

Marile câmpuri de mac din Afganistan sunt sursa majorității heroinei mondiale și țara a apărut ca un producător semnificativ de metanfetamină. Ambele au alimentat dependența masivă în întreaga țară.

Bătrâni sau tineri, săraci sau odată înstăriți, talibanii îi privesc pe dependenți la fel: o pată asupra societății pe care speră să o eradicheze. Consumul de droguri este împotriva interpretării lor ca doctrină. Dependenții sunt, de asemenea, stigmatizați de comunitatea afgană mai largă, în mare măsură conservatoare. Dar războiul talibanilor împotriva drogurilor este complicat, deoarece țara se confruntă cu perspectiva colapsului economic și a catastrofei umanitare iminente.

Sancțiunile și lipsa recunoașterii au făcut din Afganistan, de mult timp, o țară dependentă de ajutor, neeligibilă pentru sprijinul financiar din partea organizațiilor internaționale care au reprezentat 75% din cheltuielile statului. Un istoric îngrozitor al drepturilor omului, în special în ceea ce privește femeile, a făcut ca talibanii să fie nepopulari în rândul organizațiilor internaționale de dezvoltare. S-a instalat o criză economică, o criză efectivă de bani.

Salariile publice au luni restante, iar seceta a agravat lipsa de alimente și bolile. Iarna bate la ușă în câteva săptămâni. Fără fonduri străine, veniturile guvernului se bazează pe vamă și impozite.

Comerțul ilicit cu opiu este legat de economia Afganistanului și de tulburările sale. Cultivatorii de mac fac parte dintr-o circumscripție rurală importantă pentru talibani și majoritatea se bazează pe recoltă.

În timpul insurgenței, talibanii au profitat de pe urma comerțului taxând traficanții, o practică aplicată unei mari varietăți de industrii din zonele aflate sub controlul lor.

Cercetările efectuate de David Mansfield, un expert în comerțul cu droguri afgan, sugerează că grupul a câștigat 20 de milioane de dolari în 2020, o mică parte în comparație cu alte surse de venituri din colectarea impozitelor. Public, talibanii au negat întotdeauna legăturile cu traficul de droguri. Dar talibanii au pus în aplicare și singura interdicție cu succes în mare măsură a producției de opiu, între 2000-2001, înainte de invazia SUA.

Într-o seară recentă, luptătorii au atacat o groapă de droguri sub un pod din zona Guzargah din Kabul. Cu cabluri pentru bici și puști aruncate, au ordonat grupului de bărbați să iasă din grotele lor.

Unii au ieșit clătinându-se, alții au fost puși la pământ.

În cele din urmă, erau cel puțin 150 de bărbați. Au fost duși la secția de poliție, unde toate bunurile lor – droguri, portofele, cuțite, inele, brichete, o cutie cu suc – au fost arse într-o grămadă, deoarece le este interzis să le ducă la centrul de tratament.

Odată ce era o bază militară, Camp Phoenix, înființată de armata SUA în 2003, a fost transformată într-un centru de tratare a drogurilor în 2016. Acum este cea mai mare din Kabul, capabilă să găzduiască 1.000 de persoane.

Bărbații sunt dezbrăcați și scăldați. Capul lor este ras. Aici începe un program de tratament de 45 de zile, a spus dr. Wahedullah Koshan, psihiatrul șef.

Koshan a recunoscut că spitalului îi lipsesc opioidele alternative, buprenorfina și metadonă, utilizate în mod obișnuit pentru a trata dependența de heroină. Personalul său nu a mai fost plătit din iulie, dar a spus că Ministerul Sănătății a promis că vor fi în salariile viitoare. Talibanii au obiective mai largi.

„Acesta este doar începutul, mai târziu vom merge după fermieri și îi vom pedepsi conform legii Sharia”, a declarat ofițerul principal de patrulare Qari Ghafoor. Pentru Mansfield, expertul, ultimele raiduri împotriva drogurilor sunt istoria repetată.

„În anii 90, (când talibanii erau la putere) obișnuiau să facă exact același lucru”, a spus el.

Singura diferență acum este că există centre de tratament medicamentos; pe atunci consumatorii de droguri au fost obligați să stea pe topituri de munte sau râuri, crezând că le va trece. Dacă vor putea interzice producția de opiu este o altă poveste, a spus el.

Orice interdicție semnificativă va necesita negocieri cu fermierii.

În spital, pacienții, în total 700, plutesc în jurul holurilor ca niște fantome. Unii spun că nu sunt hrăniți suficient. Medicii au spus că foamea face parte din procesul de recuperare. Majoritatea familiilor lor nu știu unde sunt. O sală de așteptare este plină de părinți și rude care se întreabă dacă cei dragi dispăruți au fost printre cei luați în raiduri.

Sitara se tânjește când se reîntâlnește cu fiul ei de 21 de ani, dispărut timp de 12 zile.

„Întreaga mea viață este fiul meu”, plânge ea, îmbrățișându-l.

Înapoi în oraș, sub un pod din cartierul Kotesangi, consumatorii de droguri trăiesc precar sub acoperirea întunericului, de teama talibanilor. Într-o seară, au fumat dezinvolt lângă corpul prăbușit al unui bărbat. Era mort. L-au acoperit cu pânză, dar nu vor îndrăzni să-l îngroape în timp ce talibanii patrulează pe străzi.

„Nu este important dacă unii dintre ei mor”, a spus Mawlawi Fazullah, un ofițer taliban. „Alții vor fi vindecați. După ce sunt vindecați, pot fi liberi. ”

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI