FOTO| Puterea exemplului: Directorul DSP Alba s-a vaccinat astăzi cu a treia doză. Îndemnul său pentru cetățeni
FOTO| Puterea exemplului: Directorul DSP Alba s-a vaccinat astăzi cu a treia doză. Îndemnul său pentru cetățeni
„M-am vaccinat astăzi cu a 3-a doză și îi îndemn pe toți cei care pot să se vaccineze să o facă. Nu există variantă mai sigură pentru a trece cu bine de pandemie decât vaccinul.
Știu că fiecare om are dreptul de a decide în ceea ce-l privește, însă această decizie trebuie să fie una rațională. Cred cu tărie că trebuie să ne bazăm pe experiența și expertiza specialiștilor, a comunității științifice mondiale, care ne recomandă vaccinarea.
Avem șansa de a fi pe picior de egalitate cu țările civilizate ale Europei, unde rata de vaccinare a depășit 70 sau chiar 80 de procente din populație. Avem, pentru că facem parte din UE, suficiente doze de vaccin, puse la dispoziție în mod gratuit oricui dorește să se vaccineze.
E șansa noastră să fim în rândul țărilor civilizate, dând dovadă de responsabilitate și alegând să ne vaccinăm. O facem pentru noi, pentru rudele și prietenii noștri.
Toate datele științifice și statistice ne arată că vaccinul funcționează. Cei vaccinați, care contractează totuși o tulpină nouă a virusului, sunt expuși unor simptome mult mai ușoare iar riscul de a ajunge la internare ori în secțiile de terapie intensivă este mult mai mic.
Cu cât numărul celor vaccinați crește, cu atât presiunea pe sistemul sanitar este mai mică, iar nevoia impunerii unor noi restricții scade.
Vaccinul este singura soluție pentru o viață cât mai normală cu putință. O avem, ne este la îndemână și este gratuită.”, a transmis Alexandru Sinea, directorul Direcției de Sănătate Publică Alba, prin intermediul mediului de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan