ȘTIREA TA| Haz de necaz în „scenariul roșu” la Alba Iulia: „Cununat și botezat, deja trebuie amânat. Știm de mască, sub bărbie. Gaz, curent pe datorie”
Haz de necaz în „scenariul roșu” la Alba Iulia: „Cununat și botezat, deja trebuie amânat. Știm de mască, sub bărbie. Gaz, curent pe datorie”
Municipiul Alba Iulia a intrat oficial în scenariul roșu, din data de 27 septembrie ora 00.00. Măsurile care au intrat în vigoare sunt valabile timp de 14 zile.
O albaiuliancă a făcut haz de necaz și a scris o poezie care prezintă în versuri haioase situația din ce în ce mai „albastră” în care ne găsim odată cu apariția valului patru.
„Iată și scenariul roșu…
Intră de la miezul nopții.
Iar orice activitate,
E de când cântă cocoșu,
Și se termină pe șapte.
Nu mai umbli brambura,
Că s-a terminat concediul,
Și chiar în amiaza mare,
Poți da nas cu covidelul.
N-a dat buzna la congres,
Dar pe liste e-n progres.
Hotărăște el de acum,
Pân’ la cât te plimbi pe drum.
Și de n-ați mai apucat,
Cununat și botezat…
Deja trebuie amânat…
Ori vaccinat, ori testat.
Cum stăteam acum doi ani,
Numărăm frunze și bani (putini dar curați),
Nici nu-l cunoșteam pe Câțu,
Acum știm de Cuie Mâțu.
Știm de masca… Sub bărbie,
Gaz, curent pe datorie.
Știm și ce-i dezinfectatu’,
Și cum să-nghițim rahatu’.
P. S. Aceste rânduri sunt un pamflet. A le tratata prin distanțare virtuală”, a scris talentata albaiuliancă pe facebook.
Astăzi în municipiul Alba Iulia au fost înregistrate 20 de cazuri noi și un caz de reinfectare cu noul coronavirus.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea Ta
VIDEO ȘTIREA TA | Festivalul cizmelor de cauciuc pe strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Prima zăpadă din iarna 2024-2025 nu a adus motive de bucurie
VIDEO ȘTIREA TA | Festivalul cizmelor de cauciuc pe strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Prima zăpadă din iarna 2024-2025 nu a adus motive de bucurie Undeva în municipiul Alba Iulia, pe strada Emil Racoviță, prima zăpadă din iarna 2024 – 2025 nu adus motive de bucurie, ci mai degrabă revoltă din partea unui cetățean, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan