Aproape 350 000 de elevi au avut anul trecut media anuală între 9.50 și 10. Bursa de merit se va dubla din semestrul II – PROIECT
Aproape 350 000 de elevi au avut anul trecut media anuală între 9.50 și 10. Bursa de merit se va dubla din semestrul II – PROIECT
Peste 346 de mii de elevi au încheiat anul școlar 2020-2021 cu media anuală între 9.50 și 10, scrie Ministerul Educației în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern prin care vrea să modifice cunatumurile minime ale burselor. Instituția mai precizează că peste 532 de mii de elevi au primit bursă de merit, aceasta acordându-se pentru cei care au peste media 8.50.
Ministerul arată că au fost mult mai mulți elevii cu medii de peste 8.50 în anul 2020-2021, față de anul 2019-2020, „s-a observat o creștere a numărului de beneficiari ai burselor de merit cu 152.360 de beneficiari”, scrie autorul actului normativ.
Recent Ministrul Educației a criticat școala online și evaluarea făcută în timpul acesteia spunând că notele din învățământul online sunt „peste jumătate între 8.50 și 10”.
În total, au primit burse pentru anul trecut 723.589 de elevi. Dintre aceltia, remarcabil este numărul elevilor cu bursă de ajutor social – peste 156 de mii.
Bursele de ajutor social se acordă elevilor proveniţi din familii care nu realizează un venit net mediu lunar pe ultimele 12 luni pe membru de familie mai mare de 50% din salariul minim net pe economie (693 lei), nu deţin terenuri agricole cu o suprafaţă mai mare de 20.000 mp, în zonele colinare şi de şes, şi de 40.000 mp, în zonele montane.
„Informațiile transmise de către inspectoratele școlare, la solicitarea ME, au evidențiat următoarele rezultate ale aplicării HG nr. 1064/2020 în anul școlar 2020-2021:
la finalul anului școlar 2020-2021, numărul total de beneficiari de burse școlare, acordate conform OMECTS nr. 5576/2011, a fost de:
2.884 beneficiari pentru bursa de performanță,
532.810 de beneficiari pentru bursa de merit,
31.857 de beneficiari pentru bursa de studiu,
156.038 beneficiari pentru bursa de ajutor social.
Față de estimările realizate de inspectoratele școlare la finalul anului 2020, bazate pe
rezultatele anului școlar anterior, s-a observat o creștere a numărului de beneficiari ai
burselor de merit cu 152.360 de beneficiari.
Totodată, centralizând datele referitoare la rezultatele școlare ale elevilor pe tranșe de
medie, rezultă un număr de 346.698 elevi care au obținut media anuală mai mare sau
egală cu 9.50”, se arată în proiectul de hotărâre.
Ministerul vrea să impună acum noi cuantumuri minime pentru burse, care să se aplice din semestrul al II-lea al anului școlar în curs, pottivit proiectului de act normativ.
„Deoarece bugetele locale se aprobă pe an calendaristic, iar bursele se acordă pe an școlar (care cuprinde doi ani calendaristici), pentru a asigura continuitatea acestei măsuri de sprijin social, se propune ca în semestrul I al anului școlar 2021-2022, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, să se mențină la valoarea de 100 lei.
De asemenea, având în vedere că această măsură are drept scop susținerea activității de învăţare de înaltă performanță, precum și scăderea abandonului școlar al elevilor și asigurarea accesului echitabil și nediscriminatoriu la o educație de calitate a tuturor copiilor și tinerilor din România, se propune ca în semestrul II al anului școlar 2021-2022, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, să aibă următoarele valori:
500 ron, pentru bursa de performanță,
200 ron, pentru bursa de merit,
150 ron, pentru bursa de studiu,
200 ron, pentru bursa de ajutor social
Autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai
mare al burselor, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților/ subdiviziunilor
administrativ-teritoriale.
Astfel, se menține cuantumul minim de 100 lei în semestrul I, pentru care a fost stabilit
buget în anul 2021, respectiv se diferențiează cuantumul minim în funcție de fiecare
categorie de bursă în semestrul II al anului școlar 2021-2022, cuantum necesar
autorităților publice locale pentru previzionarea cheltuielilor bugetare în anul următor”, se arată în document.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan