20 de persoane sancționate pentru nerespectarea normelor și măsurilor de protecție și combatere COVID-19. IPJ Alba continuă acțiunile de verificare
20 de persoane sancționate pentru nerespectarea normelor și măsurilor de protecție și combatere COVID-19. IPJ Alba continuă acțiunile de verificare
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În ultimele 48 de ore, au fost verificate 1.191 de persoane aflate în carantină, 653 aflate în izolare și au fost organizate 22 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 585 persoane. Alte 39 de persoane au fost verificate, în cadrul altor activități în contextul pandemiei.
Au fost controlate 44 societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 105 terase, restaurante, fastfood-uri și 98 de mijloace de transport, din care 24 mijloace de transport în comun.
Echipele de control au depistat și sancționat 20 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.
De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Blaj, au fost legitimate 63 de persoane, au fost verificate 42 de autovehicule și au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, din care 7 pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.
Polițiștii din Jidvei au depistat un bărbat, de 41 de ani, din localitatea Veseuș, care nu au respectat măsura carantinării și a părăsit locația unde ar fi trebuit să se afle pentru următoarele două săptămâni, ca urmare a faptului că s-a întors din străinătate.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform prevederilor art. 65 din Legea 55/2020.
Acțiunile de control vor continua.
Fotografie cu caracter ilustrativ din arhiva ZiarulUnirea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ACCIDENT rutier pe o stradă din Aiud: Un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. Trafic îngreunat
ACCIDENT rutier pe o stradă din Aiud: Un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. Trafic îngreunat Un accident rutier a avut vineri, 20 decembrie 2024, pe o stradă din municipiul Aiud, în jurul orei 19:30. Potrivit primelor informații transmise de IPJ Alba un pieton a fost surprins și accidentat de un autoturism. […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 13 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor