Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Paul Voicu, viceprimar Alba Iulia: Opriţi minciuna, în Săptămâna Patimilor!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Printre poruncile biblice date oamenilor se află una care sună aşa: „Să nu minţi!”. Minciuna este un păcat, necuantificabil în ceea ce priveşte pedeapsa. Dar rămâne un păcat, mai ales în Săptămâna Patimilor. Din nefericire, observăm că adversarii noştri continuă să sfideze această rânduială a bunului simţ faţă de oameni şi faţă de semnificaţia religioasă a acestei săptămâni.
Din partea adversarilor noştri politici sunt enunţate zilnic minciuni şi intoxicări la adresa celor care, prin munca şi dăruirea lor, au făcut din Alba Iulia un oraş de care să fim mândri. Mâhnirea noastră este cu atât mai mare cu cât atacurile şi minciunile politice vin din partea celor care şi-au trădat colegii, i-au trădat pe cei care i-au investit cu încrederea lor şi, iată că trădează şi valorile normale de etică socială şi religioasă.
Ar fi multe contra-argumente la minciunile lor, dar tocmai din respect pentru cetăţeni, nici eu şi nici colegii mei nu vom intra în polemică în pragul unei sărbători atât de importante pentru creştini. Îi vom ierta pe aceia care aruncă cu noroi în oamenii care şi-au dedicat întreaga energie şi competenţă pentru oraşul nostru. Nu vom ierta niciodată trădarea, la fel cum nu vom ierta nici vorbele mincinoase şi jignitoare ale lui Călin Potor din această Săptămână. Dar pentru domnia sa şi pentru minciunile pe care le emite, vorba înţelepţilor noştri: „multă judecată va fi, când va veni vremea”!
Fac un apel către adversarii noştri, în numele valorilor pe care comunitatea noastră le împărtăşeşte, de a opri minciuna, căci nu le face cinste. Mai ales acum, când ar trebui să ne pregătim să ne luminăm cu toţii, în suflet şi în cuget. Faceţi-vă curat, domnilor, nu numai în case, ci şi în minte şi în suflet! Priviţi în interiorul dumneavoastră acum şi vedeţi ce veţi afla acolo! Poate vă veţi înspăimânta voi înşivă de ceea ce veţi găsi…
Şi, în încheiere, vreau să aduc în atenţie o pildă românească. Între doi vecini erau mereu dispute pentru câte o palmă de pământ. Unul arunca zilnic în curtea celuilalt gunoi, iar celălalt arunca flori. Un al treilea l-a întrebat pe cel ce arunca flori de ce continuă să facă acest lucru, dacă e răsplătit cu gunoi. Şi a primit un răspuns la care ar trebui să cugete adânc adversarii noştri cei mai înverşunaţi: „Aruncă fiecare ce are!”. Noi dorim corectitudine, bun simţ şi respect faţă de munca unei echipe în interesul oraşului nostru.
Sărbători luminate tuturor!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră

Ziarul Unirea

Publicat

în

2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a fost unul dintre cei mai importanți domnitori ai țării noastre și este cunoscut drept cel mai mare apărător al creștinătății din țara noastră, acesta domnind în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea