Cum vor începe cursurile pentru studenți. Ministrul Educației: „Universităţile au declarat că îşi doresc reluarea cursurilor cu prezenţă fizică”
Cum vor începe cursurile pentru studenți. Ministrul Educației: „Universităţile au declarat că îşi doresc reluarea cursurilor cu prezenţă fizică”
Ar exista încă din luna iunie o decizie a universităţilor reprezentate în Consiliul Naţional al Rectorilor privind reluarea cursurilor cu prezenţă fizică, însă hotărârile în acest sens vor fi luate de senatele universitare, a declarat vineri ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
„Eu ştiu că există o decizie a tuturor universităţilor reprezentate în Consiliul Naţional al Rectorilor din luna iunie prin care toate universităţile au declarat că îşi doresc reluarea cursurilor cu prezenţă fizică. Mai departe, modul de organizare este, conform autonomiei universitare, la latitudinea fiecărei universităţii. Deciziile sunt luate în senatele universitare, care reprezintă întreaga comunitate academică, în egală măsură cadre didactice şi studenţi.
Factorul limitativ pentru universităţi este dat de posibilitatea de cazare, pentru că în universităţi există spaţii mai complexe, mai generoase decât în învăţământul preuniversitar, care pot asigura o protecţie sanitară mai bună, dar pe de altă parte în universităţi există campusurile universitare, în care funcţionează cămine studenţeşti, în care este mult mai greu de monitorizat şi de reglementat respectarea condiţiilor sanitare. Acesta este factorul limitativ şi desigur specificul universităţii, pentru că universităţile de medicină sigur că vor fi primele care vor susţine prezenţa fizică, dar şi alte universităţi”, a afirmat Cîmpeanu într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Guvernul pregătește o schimbare de amploare: Posibilă reformă fiscală înainte de turul al II-lea al alegerilor prezidențiale
Guvernul pregătește o schimbare de amploare: Posibilă reformă fiscală înainte de turul al II-lea al alegerilor prezidențiale La Guvern, în această perioadă, s-au pregătit mai multe variante pentru reforma fiscală, variante care sunt prezentate Comisiei Europene. Cătălin Predoiu, Premierul interimar, imediat ce vom primi undă verde din partea Comisiei, își va asuma trimiterea reformei fiscale […]
Vremuri grele pentru români: BNR avertizează creșteri de taxe după alegerile prezidențiale 2025
Vremuri grele pentru români: BNR avertizează creșteri de taxe după alegerile prezidențiale 2025 Noile taxe nu vor putea fi evitate după alegerile prezidențiale. Consilierul guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, anunță vremuri grele pentru români. Conform acestuia, noul executiv nu va putea evita impunerea unor noi taxe din cauza deficitului bugetar foarte ridicat și care trebuie restrâns. […]
Andrei Caramitru: Scrisoarea comună de avertizare a celor 7 foști ambasadori SUA în România, mesaj absolut ISTORIC și de o importanta ENORMĂ înainte de turul II al alegerilor prezidențiale
Andrei Caramitru: Scrisoarea comună de avertizare a celor 7 foști ambasadori SUA în România, mesaj absolut ISTORIC și de o importanta ENORMĂ înainte de turul II al alegerilor prezidențiale Suntem martorii unui moment istoric! Șapte foști ambasadori ai Statelor Unite în România au semnat, într-un gest fără precedent, o scrisoare comună cu o săptămână înaintea […]