Reproşuri

În cei patru ani de guvernare PDL, un reproş a apărut mereu, mereu în discursul antiguvernare al Opoziţiei: ignorarea de către PDL a oricărei idei sau soluţii pe care liberalii sau social democraţii ar fi putut-o oferi problemelor ţării. Exemple sunt destule şi le cunoaştem cu toţii. Nu cred însă că poate cineva să dea un exemplu contrar, de colaborare între Opoziţie şi Putere. Cel puţin eu nu-mi amintesc vreunul. Din această perspectivă reproşul Opoziţiei are sens şi acoperire în realitate. Efectele ignorării absolute a Opoziţiei se văd în radicalizarea poziţiilor pe care partidele le ocupă pe scena politică însoţită, evident, de radicalizarea electoratului.
Deciziile cu efect economic negativ asupra populaţiei pe care guvernul le-a luat sub presiunea declinului economic general, nediscutate cu Opoziţia nici măcar la nivel de informare, au fost şi sunt exploatate electoral cu efecte maxime. Atunci, în 2010, când au fost luate cele mai dureroase asemenea decizii, Puterea, mai exact PDL se aflau încă „pe cai mari”, se bucurau de o cotă de încredere mare pentru că România trecuse anul de criză 2009 destul de uşor, majoritatea oamenilor, mai ales cei din sistemul bugetar, aflând despre criza economică mai mult din ziare sau de la televizor. S-a întâmplat aşa pentru că 2009 a fost anul alegerilor prezidenţiale, iar bugetarii sunt actori electorali extrem de importanţi, pentru că sunt mulţi şi soarta lor este decisă direct de cei pe care-i votează. Ei au fost principalii beneficiari ai „protecţiei” din anul 2009, dar în anul următor deciziile de tăiere a cheltuielilor
i-au lovit pe ei şi au fost mediatizate intens în timp ce suferinţa celor din sectorul privat s-a consumat oarecum discret, în tăcere. Am scris despre această suferinţă, presa scrisă în general a abordat mai mult subiectul decât au făcut-o televiziunile, situaţie explicabilă prin aceea că o decizie de reducere de salarii în sistemul bugetar anunţată de preşedintele ţării face rating mai mare decât comentarea şi analizarea declinului sectorului privat, declin datorat constrângerilor venite din criza globală. Are şi presa, mai ales o parte a ei, ca să folosesc o expresie care a făcut deja carieră, contribuţia ei la radicalizarea poziţiilor actorilor politici, partide sau simpli electori.
Dar ignorarea Opoziţiei nu s-a petrecut numai în ceea ce priveşte deciziile cu efecte economice negative asupra populaţiei, un subiect asupra căruia este evident că poziţiile ar fi fost diametral opuse şi discuţia ar fi fost poate inutilă, ci şi asupra multor altor subiecte. Asupra tuturor. Sigur că Opoziţia şi Puterea nu pot cădea de acord asupra prea multor teme. Dacă ar face-o nu am mai avea Putere şi Opoziţie, ci un tot unitar, dar nici nu se poate să nu existe niciun dialog, indiferent cât de gravă este o situaţie. Speram ca refuzul dialogului să fie doar atitudinea unui partid, aşa cum timp de patru ani ni se inoculase ideea. A fost nevoie de megaadunarea Uniunii Social Liberale de la sfârşitul săptămânii trecute pentru a vedea că nutream o speranţă deşartă. Nu avem şanse să revenim la o viaţă politică civilizată. PSD, PNL şi PC au decis să nu colaboreze sub nicio formă cu PDL. Şi nici colaborarea cu UDMR nu este văzută cu ochi mult mai buni! Ce să mai înţelegem atunci? Ceea ce timp de patru ani au clamat ca fiind un lucru rău, ignorarea dialogului interpartinic, a fost decis, consfinţit ca linie directoare a politicii USL. Pe măsură ce sondajele le arată tot mai multe procente, useliştii, deşi n-au câştigat încă Puterea, capătă tot mai multe din metehnele pe care le reproşează Puterii actuale.

Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI