Rămâi conectat

Actualitate

Cum va fi organizată vaccinarea anti-Covid în unitățile de învățământ. Precizările medicului Valeriu Gheorghiță

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi organizată vaccinarea anti-Covid în unitățile de învățământ. Precizările medicului Valeriu Gheorghiță

Medicul Valeriu Gheorghiță a declarat faptul că familiile care au un risc de 15% mai mare să înregistreze cazuri de COVID-19, cele cu copii din clasele primare sau mai mari având un risc de 20 – 25%. Acesta a subliniat astfel necesitatea vaccinării anti-Covid în școli și organizarea imunizării în unitățile de învățământ.

„În ceea ce privește vaccinarea în unitățile de învățământ, preocuparea de bază este aceea de a crește accesul la vaccinare al tuturor celor care vor să se vaccineze. Mă refer la copiii eligibili, cu vârsta de peste 12 ani. Vor avea posibilitatea să se vaccineze și cadrele didactice, dar și părinții și bunicii care locuiesc la aceeași adresă.

Vor fi unități de învățământ unde se vor organiza cabinete de vaccinare de sine stătătoare, care să funcționeze pe perioada cât e adresabilitate în rândul unității de învățământ. Acolo unde unitatea de învățământ are un centru de vaccinare în apropiere nu se justifică să se organizeze altul.

În urban și rural, principala logistică care asigură accesul la vaccinare va fi cu echipe mobile. Fiecărei unitate de învățământ îi va fi alocată o unitate mobilă, și unitatea va centraliza periodic persoanele care vor să se vaccineze”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

Medicul a spus și cum se va organiza activitatea de vaccinare în școli. Astfel, se va stabili un interval orar, o zi pe săptămână, se va identifica spațiul unde se poate face vaccinarea. Minorii trebuie să fie însoțiți de un aparținător. Și aparținătorii se pot prezenta ca să fie vaccinați, a adăugat el.

„Este important să promovăm conceptul de imunizare la nivelul întregii familii, deoarece există riscul că un copil care se infectează să transmită virusul membrilor familiei.

Familiile care au copii preșcolari au un risc de 15% mai mare să înregistreze îmbolnăviri prin Covid, cele cu copii de la clasele primare în sus au risc de 20- 25% pentru cazuri în interiorul familiei. Se confirmă că transmiterea e și de la copii la părinți și bunici”, a afirmat Gheorghiță.

Vor fi organizate cabinete de vaccinare și în campusuri studențești.

Din septembrie, vor fi acțiuni de informare online la ședințe cu părinții în care se va răspunde la întrebările legate de vaccinare, a adăugat medicul.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bacalaureat 2024 în Alba: Aproape 2.400 de absolvenți de liceu din județ, așteptați sesiunea iunie-iulie la examenului național

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bacalaureat 2024 în Alba: Aproape 2.400 de absolvenți de liceu din județ, așteptați sesiunea iunie-iulie la examenului național Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024, începe luni, 1 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 2 iulie se va desfășura proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie), […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea