FOTO| Târgul lemnarilor 2021 de la Horea a strâs MII de de moți și turiști din toate colțurile țării
Târgul lemnarilor 2021 de la Horea a strâs MII de de moți și turiști din toate colțurile țării
Mii de moți și turiști din toate colțurile țării au urcat sâmbătă și duminică (21 și 22 august) pe Vârful Petreasa din Comuna Horea la Târgul lemnarilor din Munții Apuseni. Ajuns la cea de-a XXVI-a ediție, târgul din acest an a fost un mare succes datorat în principal vremii frumoase, organizării foarte bune și faimei la care a ajuns această serbare câmpenească inițiată de Corneliu Olar în anul 1995.
Pe lângă spectacolul folcloric, târgul meșterilor populari și numeroaselor terase cu mâncare și șetre cu produse de toate felurile, la târgul din acest an s-a observat mai mult ca oricând bucuria horenilor și a celorlalți locuitori din Țara Moților de a se întâlni și de a se bucura împreună, cu mâncare bună și muzică populară. În condițiile în care, datorită inundaților, ediția din acest an a Târgului de pe Muntele Găina a fost anulată, Târgul de la Horea-Petreasa a ajuns acum cea mai mare petrecere câmpenească din Munții Apuseni.
Pentru că recent Comuna Horea a fost declarată Comună ecoturistică sub denumirea de ZONA ECOTURISTICĂ HOREA -VÂRFUL PETREASA, deputatul Corneliu Olar și primarul Marin Nicola au început deja pregătirile pentru ediția de anul viitor a târgului.
Astfel, s-a început asfaltarea unui nou drum de peste 7 km care face legătura între Horea și Vârful Petreasa (vor exista astfel două drumuri complet asfaltate unul pentru urcare și unul pentru coborârea de pe munte), se lucrează la proiectul de modernizare a drumului Albac-Horea, la managementul ecoturistic al zonei și “strict secret” la un produs “made în Horea” care să intre în Cartea Recordurilor (Guiness Book).
De la Târgul de la Horea -Petreasa din acest am rămas cu trei imagini definitorii: bucuria oamenilor, piața pentru meșterii populari (construcție foarte mare din lemn de brad) plină cu produse de artizanat și modul profesionist (de manual) în care mai mulți comercianți (majoritatea tineri școliți la muncă în străinătate) au ecologizat locul unde și-a avut tarabele cu clătite, mici, bere și grătare. (HP)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația prin care urmează să contracteze un operator economic pentru modernizarea unei hale în care ar urma să fie produsă muniție de tip NATO, investiție estimată la 9 milioane […]
8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba
8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba 10 judecători și-au început, joi, 8 mai 2025 activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba. Au depus jurământul într-un cadru solemn judecătorii Ionela-Andrada Cepoi, Theodora-Gabriela Băilă, Andreea-Theodora […]
TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton
TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton Joi, 8 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Ciumbrud, se află o persoană căzută într-un șanț din beton. Citește și: UPDATE FOTO. […]