Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

România nu ar avea suficiente spații pentru un eventual val de refugiați, ca urmare a crizei umanitare din Afganistan

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

România nu ar avea suficiente spații pentru un eventual val de refugiați, ca urmare a crizei umanitare din Afganistan

Acum sunt disponibile numai 217 locuri pentru refugiați. Totuși, autoritățile fac eforturi și în caz de nevoie, capacitatea de cazare ar putea fi suplimentată de aproape trei ori.

În ultimul an, România a primit un număr record de cereri de azil. Peste 6.000 de cetățeni, cei mai mulți din Afganistan și Siria, au cerut protecție statului român pe motiv că sunt persecutați în țara lor.

În România sunt șase centre de refugiați, situate în județele Timiș, Maramureș, Suceava, Giurgiu, Galați și în București.

Pentru a avea spații suficiente pentru ei, Ministerul de Interne face lucrări de extindere la trei dintre cele șase centre din țară, pentru a mări capacitatea de cazare cu 500 de locuri.

De exemplu, în Timișoara, unde numărul migranților este destul de mare, după finalizarea lucrărilor, în centrul de aici vor fi 100 de noi locuri. Cele mai multe spații vor fi create însă la Galați, acolo unde, în noul centru, vor fi disponibile încă 300 de locuri.

România are în prezent 751 de locuri de cazare pentru refugiați

Până atunci, România are doar 751 de locuri de cazare pentru refugiați – ocupate în proporție de 70% .

În București, centrul pentru refugiați nu poate fi folosit la capacitate maximă, pentru că respectiva clădire se află în plin proces de renovare. Totuși, dacă gradul de ocupare ar depăși 90 la sută, atunci imigranții care ajung în România ar putea primi de la statul român suma de 1.000 de lei pentru chirie și întreținere.

„În funcție de dinamica situației operative, capacitatea de cazare va fi suplimentată printr-o creștere graduală. Cadrul de planificare permite o extindere de până la 2.739 de locuri”, spune Ermina Mihai, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General pentru Imigrări.

Un centru nou se contruiește la Crevedia

„S-a cerut un coridor umanitar pentru refugiați în țările din jur. Nu cred că putem vorbi în România, pe termen scurt, despre o avalanșă de cereri de azil din Afganistan”, spune Flavius Ilioni-Loga, directorul unui ONG.

România va avea și un nou centru pentru refugiați, în localitatea Crevedia din județul Dâmbovița. Este construit din bani europeni și va avea o capacitate de 500 de locuri.

UE promite ajutor financiar pentru cei care preiau refugiați afgani

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat sâmbătă toate statele, în primul rând pe cele europene, să primească o parte dintre refugiaţii afgani evacuaţi de la Kabul și a promis că țările care vor răspunde apelului vor avea sprijin financiar din partea UE, a relatat AFP, preluată de Agerpres.

„Fac apel la toate statele membre care au participat la misiunile din Afganistan, la europeni şi la ceilalţi, să acorde cote de primire suficiente (…) pentru ca, în mod colectiv, să putem veni în ajutorul celor care au nevoie de protecţie”, a declarat Ursula von der Leyen la finalul unei vizite în Spania la centrul de primire pentru angajaţii afgani ai UE de la Kabul.

„Comisia este pregătită să prevadă mijloacele bugetare necesare pentru a sprijini statele membre ale UE care se vor oferi să ajute refugiaţi să se instaleze pe teritoriul lor”, a spus şefa executivului UE într-o conferinţă de presă la baza militară de la Torrejon de Ardoz (nord-est de Madrid), unde a fost instalat centrul de primire.

Potrivit AFP, nu se cunoaşte deocamdată câte state membre s-au angajat să primească refugiaţi afgani şi nici dacă unele guverne au refuzat.

sursa:digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Minivacanță de Paște 2024: Șase zile libere pentru români. Ce a anunțat Ministerul Muncii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Minivacanță de Paște 2024: Șase zile libere pentru români. Ce a anunțat Ministerul Muncii Ministerul Muncii a oficializat că mini-vacanța de Paște va fi de 6 zile pentru români și în acest an. Această decizie a fost luată pentru a crea o „punte” între 1 mai și sărbătorile pascale. Citește și: Mesaje de Paste fericit […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea