Lucrările de construcție pentru Ambulatoriul Spitalului Municipal Blaj, în GRAFIC. A fost demarată licitația pentru echipamente și aparatură
Lucrările pentru construcția Ambulatoriului Spitalului Municipal Blaj sunt în grafic, Primăria demarând deja licitația pentru achiziționarea echipamentelor și aparaturii medicale care vor dota noua clădire a Ambulatoriului, anunță Gheorghe Rotar, primarul Municipiului Blaj.
Lucrările de construcție a Ambulatoriului Spitalului Municipal Blaj, derulate pe fonduri europene, se află în termenii contractului de finanțare și se desfășoară, de la începerea lor, în ritm accelerat.
Termen de finalizare: 31 mai 2022!
Din cauza creșterii prețurilor materialelor de construcții și a cheltuielilor cu forța de muncă din sectorul construcții, administrația locală a trebuit să reia de două ori licitația de execuție a lucrărilor. De aceea, fost nevoie de suplimentarea alocărilor financiare de la bugetul local, de la 2% la 21% din valoarea totală a proiectului.
Valoarea investiției: 13.532.765,4 lei, din care 10.700.750 lei cheltuieli eligibile (fonduri europene) și 2.832.015,4 lei cheltuieli neeligibile (contribuție de la bugetul local).
În paralel, se desfășoară licitația pentru achiziționarea echipamentelor și aparaturii medicale care vor dota noua clădire a Ambulatoriului. Licitația conține patru loturi: la două dintre acestea licitațiile sunt în desfășurare, iar celelalte două loturi vor fi scoase la licitație.
Extinderea Ambulatoriului Spitalului Municipal Blaj se va materializa printr-o clădire nouă, similară celei existente, care va fi alipită clădirii spitalului. Aici se vor transfera secțiile de ambulatoriu în spațiile nou-create, care vor fi dotate cu aparatură medicală și mobilier medical necesar pentru funcțiunile specifice de ambulatoriu. La fiecare nivel – subsol, parter și la etajele 1, 2 și 3 – va exista o circulație orizontală, pentru a se lega clădirea veche a spitalului de cea nouă a ambulatoriului integrat, așa cum prevăd legislația și normativele în vigoare.
La exterior vor fi reabilitate aleile pietonale, care, împreună cu căile de acces către ambulatoriu, precum și cu cele de la ambulatoriu către spital, vor fi iluminate. Tot în incintă se vor realiza spații verzi și se va amenaja o parcare pentru ambulanțe sau pentru autosanitarele destinate consultațiilor la domiciliu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
SCANDAL în cartierul ”Lumea Nouă” din municipiul Alba Iulia: Un bărbat REȚINUT și o femeie sub control judiciar după ce au înjurat polițiștii. De la ce a pornit totul
SCANDAL în cartierul ”Lumea Nouă” din municipiul Alba Iulia: Un bărbat REȚINUT și o femeie sub control judiciar după ce au înjurat polițiștii. De la ce a pornit totul Un bărbat a fost reținut duminică, 20 iulie 2024, iar o femeie a fost plasată sub control judiciar în urma unui scandal iscat în cartierul ”Lumea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruţaşul cerului care fulgeră şi trăzneşte
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie