Stimulent de risc de 2.500 de lei, pentru angajații din cadrul centrelor sociale. Legea, promulgată de Klaus Iohannis
Marți, Klaus Iohannis a promulgat legea prin care angajații din cadrul centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice și a altor centre rezidențiale destinate categoriilor vulnerabile vor primi un stimulent de risc de 2.500 de lei, brut.
Potrivit legii, se aprobă acordarea, o singura dată, a unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pentru angajaţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru angajaţii centrelor rezidenţiale destinate altor categorii vulnerabile, ale furnizorilor publici şi privaţi, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare, care au fost izolaţi preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă. Furnizorii de servicii sociale au obligaţia de a fi acreditaţi, iar serviciile sociale din subordinea lor să fie licenţiate sau, după caz, să deţină aviz de înfiinţare sau reorganizare, ori plan de restructurare avizat.
Stimulentul de risc acordat nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă.
Asupra stimulentului de risc se datorează numai impozitul prevăzut de Legea nr.227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială centralizează de la nivelul agenţiilor pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, solicitările primite de la furnizorii de servicii sociale şi le transmite Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii acestora.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Prăpăd la Sohodol după o vijelie puternică: Mai mulți copaci, puși la pământ de vântul puternic
Prăpăd la Sohodol după o vijelie puternică: Mai mulți copaci, puși la pământ de vântul puternic O vijelie puternică a făcut prăpăd la Sohodol. După zilele caniculare, furtunile lovesc cu la fel de multă putere mai multe zone din județ. Citește și: VIDEO | Natura s-a dezlănțuit vineri la Șibot: Ploaie torențială și rafale de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum o oră
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie
-
Sportacum 4 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea