FOTO| Zi de „instrucție” la sediul DSVSA Alba: Personalul, împreună cu medici veterinari, au învățat despre protecția animalelor în abatoare și bunăstarea lor pe timpul transportului
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Alba a organizat la sediul instituției mai multe ședințe de instruire, la care au participat personal din cadrul Serviciului Control Oficial Siguranța Alimentelor, angajați din cadrul circumscripțiilor sanitare veterinare și medici veterinari oficiali din abatoarele de carne roșie și carne albă din județ.
Instruirile au avut mai multe tematici, care vizau protecția animalelor în abatoare, bunăstarea animalelor pe timpul transportului și în timpul sacrificării. Au fost prezentate instrucțiuni tehnice pentru verificarea unităților de procesare/prelucrare/depozitare/reambalare – produse de origine animală, dar și regulamente privind controale oficiale și alte activități efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, respectiv sănătatea plantelor.
De asemenea, au fost abordate noțiuni privind controalele oficiale în domeniul SNCU, dar și norme privind proceduri de înregistrare/autorizare a diferitor tipuri de unități/ centre de colectare/ exploatații etc.
Nu în ultimul rând, a fost prezentată legislația europeană de stabilire a unor norme privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman.
Pentru respectarea măsurilor în actualul context epidemiologic, ședințele au fost organizate în mai multe zile, cu respectarea distanțării fizice și a numărului maxim de persoane admise în spații închise.
DSVSA Alba își dorește ca astfel de instruiri să fie organizate periodic, astfel încât angajații să fie informați cu celeritate în cazul modificărilor legislative, dar și cu privire la noile proceduri de lucru și a altor noțiuni de interes în domeniul sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
UPDATE: FOTO | INCENDIU pe autostrada A 10 Sebeș-Turda: O autobasculantă a luat foc pe sensul Turda-Sebeș. Trafic blocat
UPDATE: FOTO | INCENDIU pe autostrada A 10 Sebeș-Turda: O autobasculantă a luat foc pe sensul Turda-Sebeș. Trafic blocat Circulația este blocată temporar în urma unui incendiu produs la o autobasculantă pe A10 km 30, calea 2 (sensul Turda-Sebeș), a anunțat DRDP Cluj. La fața locului intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. UPDATE: S-a reluat circulația […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Ştirea zileiacum 5 zile
LIVE VIDEO | La 200 de ani de la nașterea Craiului Munților, Avram Iancu, defilare militară, placă memorială și distincții la Muzeul Memorial ”Avram Iancu” din Incești