Un bărbat din Alba a vrut să FENTEZE polițiștii din Sibiu: Cu permisul suspendat, a schimbat locul de la volan cu un alt șofer, la vederea unui echipaj
La data de 15 iunie a.c., în jurul orei 14,00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, aflați în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe raza localității Miercurea Sibiului, pe DN 1, au observat că șoferul unei autoutilitare a oprit la vederea echipajului de poliție, la o distanță de 75 – 80 de metri.
Din autoutilitară au coborât atât conducătorul auto, cât și pasagerul din dreapta, s-au deplasat în spatele autoutilitarei, s-au urcat în autovehicul schimbând locurile inițiale, după care și-au continuat deplasarea spre echipajul de poliție.
Polițiștii au oprit autoutilitara, au identificat ambii ocupanți și au constatat că persoana care condusese inițial, un bărbat în vârstă de 51 de ani, domiciliat în județul Alba are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
În consecință, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Roșca Renata, Aloman Andreea și Costan Denisa, rezultat deosebit la Simpozionul „Agricultură ecologică, punte întrecute și viitor”
Roșca Renata, Aloman Andreea și Costan Denisa, rezultat deosebit la Simpozionul „Agricultură ecologică, punte întrecute și viitor” Trei eleve de la Luceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Ciumbrud au participat la Simpzionul „Agricultura ecologică, punte între trecut și viitor”, organizat în județul Maramureș. Roșca Renata, Aloman Andreea și Costan Denisa, conduse de doamna profesor Ana […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Actualitateacum 3 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii
-
Sportacum 2 zile
Metalurgistul Cugir – ACS Tg Mureș 3-2 (1-1), în play-out | „Roș-albaștrii”, victorie la despărțirea de fani