Anticorpii la o persoană care a trecut prin Covid-19 durează până la 12 luni după contagiere şi cresc după vaccinare: STUDIU
Anticorpii la o persoană care a trecut prin Covid-19 durează până la 12 luni după contagiere şi cresc după vaccinare: STUDIU
Anticorpii la o persoană care a trecut prin infecția cu noul coronavirus durează între şase şi 12 luni după contagiere, protejează împotriva diferitelor variante care circulă şi cresc după vaccinare, relatează EFE.
Este rezultatul unui studiu, realizat de o echipă internaţională de cercetători condusă de americanul Michel Nussenzweig, şef al Laboratorului de Imunologie Molecular al Universităţii Rockefeller şi cercetător la Institutul Medical Howard Hughes, ale cărui rezultate au fost publicate luni de revista Nature.
Cercetătorii au descoperit că anticorpii continuă să evolueze timp de între 6 şi 12 luni, iar aceştia cresc atunci când o persoană care a trecut prin boală se vaccinează. Concluziile lor au fost că imunitatea împotriva COVID-19 ar putea fi astfel mai durabilă.
Michel Nussenzweig şi echipa sa au analizat mostre de sânge de la 63 de persoane care anul trecut au avut COVID-19.
Dintre acestea, 26 au primit deja cel puţin o doză dintre vaccinurile de la Moderna sau Pfizer-BioNTech. Ei au verificat că după o perioadă de între 6 şi 12 luni anticorpii produşi au crescut atât ca număr cât şi ca forţă, scrie Agerpres.
Un vaccin de „întărire” ar putea fi capabil să genereze o imunitate protectoare împotriva variantelor noului coronavirus aflate în circulaţie
Ulterior, când persoanele respective au fost vaccinate, organismele lor au produs anticorpi „cu o înaltă eficienţă” împotriva diferitelor variante de SARS-CoV-2 care circulă. La un an după infectare, activitatea neutralizatoare împotriva tuturor formelor ale virusului incluse în acest studiu era mai mică la persoanele care nu erau vaccinate, comparativ cu cele care se imunizaseră.
Rezultatele studiului arată astfel că vaccinarea sporeşte imunitatea celor care au suferit de COVID-19.
Cercetătorii au precizat că, dacă celulele evoluează în mod similar la persoanele vaccinate care nu au făcut boala, un vaccin de „întărire” programat în mod adecvat ar putea fi de asemenea capabil să genereze o imunitate protectoare împotriva variantelor noului coronavirus aflate în circulaţie.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Majorarea prețurilor la carburanți de la 1 iulie 2024. Cât costă motorina și benzina la o benzinărie din Alba Iulia după scumpiri
FOTO | Majorarea prețurilor la carburanți de la 1 iulie 2024. Cât costă motorina și benzina la o benzinărie din Alba Iulia după scumpiri Astăzi, 1 iulie 2024, a intrat în vigoare a doua majorare de accize la carburanți, ceea ce a făcut ca prețurile la carburanți să se majoreze cu aproximativ 40 de bani/ […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 2 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum o zi
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților