Judecători puţini, operativitate mare la Tribunalul Alba
La Tribunalul Alba, la o medie de 24 de judecători câţi au funcţionat în cursul anului 2010, i-a revenit unui judecător spre soluţionare un număr de 798 cauze, în creştere cu 103 dosare faţă de anul anterior. La un volum de 19.154 de dosare aflate pe rolul instanţei în toate cele trei grade de jurisdicţie (stoc + dosare nou intrate), 14.840 dosare au fost în primă instanţă, 821 apeluri şi 3.493 recursuri. Raportat la aspectele cantitative ale activităţii instanţei se constată o creştere impresionantă a volumului de cauze în special la nivelul Tribunalului Alba (19.154 dosare în anul 2010, faţă de 15.988 dosare în anul 2009) precum şi la nivelul judecătoriilor din raza de competenţă a Tribunalului Alba. „Lipsa de personal cu care se confruntă în special Tribunalul Alba se va resimţi şi în perioada imediat următoare, având în vedere perspectiva ca pe rolul acestei instanţe să fie înregistrate un număr considerabil de litigii de muncă şi asigurări sociale, datorită modificărilor legislative în materia drepturilor salariale şi a pensiilor, ceea ce va conduce la o creştere semnificativă a volumului de activitate şi la supraîncărcarea completelor specializate în această materie, cu efecte negative asupra activităţii judiciare – celeritate, calitate, operativitate”, a precizat judecătorul Aurelian Mocan, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Alba. În pofida acestor neajunsuri, se constată că atât la nivelul Tribunalului Alba cât şi al judecătoriilor arondate a crescut operativitatea comparativ cu anul 2009. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația prin care urmează să contracteze un operator economic pentru modernizarea unei hale în care ar urma să fie produsă muniție de tip NATO, investiție estimată la 9 milioane […]
8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba
8 mai 2025 | 10 tineri judecători și-au început activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba 10 judecători și-au început, joi, 8 mai 2025 activitatea la Judecătoriile Alba Iulia, Aiud şi Blaj, aflate în circumscripția Tribunalului Alba. Au depus jurământul într-un cadru solemn judecătorii Ionela-Andrada Cepoi, Theodora-Gabriela Băilă, Andreea-Theodora […]
TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton
TRAGEDIE la Ciumbrud: Un bărbat care se deplasa pe bicicletă a decedat după ce a căzut într-un șanț din beton Joi, 8 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Ciumbrud, se află o persoană căzută într-un șanț din beton. Citește și: UPDATE FOTO. […]