Controale dispuse de Ministerul Sănătăţii la producători de biocide, după ce a fost semnalată prezenţa în spitale a unor dezinfectanţi cu 0% substanţă activă
Controale dispuse de Ministerul Sănătăţii la producători de biocide, după ce a fost semnalată prezenţa în spitale a unor dezinfectanţi cu 0% substanţă activă
Ministerul Sănătăţii a dispus efectuarea de controale la producători de biocide, după ce a fost semnalată prezenţa în spitale a unor dezinfectanţi cu 0% substanţă activă. Ministerul precizează că sute de produse neconforme au fost descoperite în 2020 şi în primul trimestru din 2021.
”Inspecţia Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii a solicitat astăzi, 7 iunie a.c., inspectorilor sanitari din cadrul DSP Galaţi şi DSP Ilfov efectuarea de controale, conform competenţelor, la producătorii SC GRANDE GLORIA PRODUCTION SRL, respectiv la producătorul SC G&M 2000 SRL”, a transmis, luni, Ministerul Sănătăţi.
Cu privire la avizare/autorizare şi control, Inspecţia Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii a precizat că produsele biocide (22 de tipuri, inclusiv dezinfectanţi pentru suprafeţe, pentru mâini, pentru apa potabilă, pentru zona alimentară) sunt puse pe piaţă în baza unui aviz/autorizaţie emis/ă de Comisia Naţională pentru Produse Biocide, în conformitate cu prevederile:
– Regulamentului nr. 528/2012 privind produsele biocide;
– HG nr. 617/2014 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi utilizarea produselor biocide, cu modificările şi completări ulterioare;
– Ordinului nr. 10/2010 privind aprobarea procedurii de avizare a produselor biocide care sunt plasate pe piaţă pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare.
”Precizăm că Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a emis în anul 2020 autorizaţii temporare de punere pe piaţă a produselor biocide, pe perioada stării de urgenţă conform prevederilor art. 10 din Ordonanţa militară nr. 4 din 29.03.2020, iar în starea de alertă se emit conform prevederilor OUG nr. 70 din 14.05.2020. Produsele biocide avizate/autorizate sunt postate în Registrul Naţional al Produselor Biocide, gestionat de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP)”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.
Sursa citată a precizat că, potrivit reglementărilor naţionale, ”produsele biocide trebuie să dovedească eficacitatea prin prezentarea rapoartelor de testare a eficacităţii (de ex. bactericidă, fungicid, levuricidă, micobactericidă, virucidă etc.) realizate în laboratoare de specialitate”.
Aceste eficacităţi sunt specificate în aviz/autorizaţie.
”Inspectorii sanitari efectuează controale la producători, deţinătorii de aviz, distribuitori, utilizatori profesionali (unităţi sanitare, unităţi de învăţământ, cabinete de înfrumuseţare etc.) unde verifică dacă eticheta respectă informaţiile din avize şi/sau autorizaţii (concentraţii, timpi de acţiune, eficacităţi etc.), precum şi informaţii privind fişa cu date de securitate. De asemenea, controlul vizează verificarea respectării de către producătorul de biocide a cerinţelor privind siguranţa şi calitatea produselor biocide, furnizarea substanţei/substanţelor active, evidenţele şi raportările”, a menţionat Mnisterul Sănătăţii.
Instituţia precizează că, în trimestrul II 2020 – trimestrul I 2021, inspectorii sanitari au efectuat controale în urma cărora au fost retrase de la utilizare 124 de produse biocide neconforme, în cantitate de 24.144 litri şi 467 kg.
Totodată, au fost retrase de la comercializare 263 de produse biocide neconforme, în cantitate de 142.287 litri şi 8.845 kg.
Au fost aplicate 185 de sancţiuni, dintre care 127 de amenzi, în valoare totală de 734.500 lei, şi 58 de avertismente.
”Principalele neconformităţi identificate de inspectorii sanitari au fost legate de introducerea ilegală pe piaţă a produselor biocide, etichete care nu respectă prevederile din aviz/autorizaţie, termene de valabilitate expirate şi utilizare necorespunzătoare. Conform Metodologiei stabilită anual de INSP în baza Programului Naţional de Monitorizare a Factorilor Determinanţi din Mediul de Viaţă şi Muncă (PN II), se realizează evaluarea eficacităţii bactericide şi fungicide a produselor biocide în laboratoare din cadrul INSP şi DSP. Precizam faptul că în perioada aprilie – mai 2021, inspectorii sanitari au prelevat probe de produse biocide cu aplicaţie în sectorul medical şi anume antiseptice şi dezinfectante chimice folosite în dezinfecţia chirurgicală a mâinilor, în vederea evaluării eficacităţii biocide (bactericide şi fungicide), conform Metodologiei stabilită de INSP”, a mai transmis Ministerul sănătăţii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Dacia Duster, în finala competiției pentru titlul de Mașina Anului 2025 în Europa: Cu ce modele concurează
Dacia Duster, în finala competiției pentru titlul de Mașina Anului 2025 în Europa: Cu ce modele concurează Dacia Duster s-a calificat în finala competiției Mașina Anului 2025 în Europa, concurând cu alte șase modele pentru acest titlu, selectate dintr-o listă cu nu mai puțin de 42 de candidați. Citește și: Vânzările autovehiculului Dacia Spring s-au […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918