Administrație performantă la Sebeș 2021: A fost câștigată o nouă finanțare nerambursabilă prin care orașul va economisi 90.000 lei pe an la plata energiei șI se vor reduce emisiile de CO2
Administrație performantă la Sebeș 2021: A fost câștigată o nouă finanțare nerambursabilă prin care orașul va economisi 90.000 lei pe an la plata energiei șI se vor reduce emisiile de CO2
O nouă veste bună pentru Sebeș: proiectul “Modernizarea iluminatului public în Municipiul Sebeș – str. Traian, str. Dorin Pavel (parțial) – și în localitățile Petrești, Lancrăm Și Răhău” a fost aprobat și va fi finanțat prin programul derulat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului de Mediu, al cărui obiectiv este sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public prin creșterea eficienței energetice a sistemelor de iluminat public.
Suma nerambursabilă obținută este de 1.000.000 lei, iar valoarea totală a proiectului este de 1.185.240,00 lei.
Proiectul presupune achiziţionarea şi instalarea unui număr de 647 corpuri de iluminat cu LED cu eficienţă energetică ridicată, precum și achiziţionarea şi instalarea sistemului de dimare/telegestiune care permite reglarea fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiţie. Vor fi înlocuite corpurile de iluminat vechi și neperformante din localitățile aparținătoare Petrești, Lancrăm și Răhău, cu unele construite în baza noilor tehnologii, mai eficiente, mai economice și mai puțin poluante.
Unul din cele mai importante rezultate ale proiectului îl reprezintă reducerea cheltuielilor cu plata energiei de aproximativ 90.000 lei/an, prin scăderea consumului de la 233.105 KWh/an la 50.879 KWh/an. De asemenea, se va înregistra o îmbunătățire a calității iluminatului public și reducerea emisiilor anuale de CO2.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Sute de persoane și mașini verificate în ultimele 48 de zile de polițiștii și jandarmii din Alba: Amenzi de aproape 60.000 de lei și 19 permise reținute
Sute de persoane și mașini verificate în ultimele 48 de zile de polițiștii și jandarmii din Alba: Amenzi de aproape 60.000 de lei și 19 permise reținute În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Ştirea zileiacum 5 zile
Ziarul „Unirea” din Alba Iulia angajează REDACTORI pentru ediția online. Cerințe și responsabilități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
4 octombrie: Ziua Internațională a Animalelor. 10 moduri prin care poți sărbători ”World Animal Day”
-
Sportacum 4 zile
Puzderie de accidentări la Metalurgistul Cugir | „Roș-albaștrii”, fără 5 jucători importanți
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
6 octombrie: Sfântul Apostol Toma, patronul arhitecţilor, zidarilor şi al pietrarilor, dar și ocrotitorul întârziaților
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
2 octombrie: Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian şi Sfânta Mucenică Iustina. Cum a fost adus un mare vrăjitor la credinţa creştină de către o fecioară