Peste 70 de persoane, sancționate de polițiștii din Alba, pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID
Polițiștii din Alba au depistat și sancționat 74 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 4 care nu au respectat restricțiile de deplasare, în ultimele 24 de ore.
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore au fost verificate 598 de persoane aflate în carantină, 310 aflate în izolare și au fost organizate 12 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 450 de persoane. Alte 47 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.
Au fost controlate 55 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 35 de terase, restaurante, fastfood-uri și 60 de mijloace de transport, din care 14 mijloace de transport în comun.
De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Alba Iulia, au fost legitimate 237 de persoane, au fost verificate 141 de autovehicule și au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale, din care 32 pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.
La acțiune, alături de polițiști, au participat jandarmi, lucrători ISU precum și inspectori ITM și DSVSA.
Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în luna mai 2024. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni Temperaturile pentru luna mai din acest an or să fie mai ridicate decât cele specifice perioadei. Excepție făcând doar săptămâna 6 – 13 mai. Săptămâna 29 aprilie – 6 mai Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o oră
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 58 de minute
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi