Rămâi conectat

Curier Județean

Peste 50 de persoane, sancționate de polițiștii din Alba, pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID. 37 de terase, verificate

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Activitățile pentru verificarea modului în care sunt repsectate prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt continuate de către Inspectoratul de Poliție Județean Alba.

Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.

În ultimele 24 de ore au fost verificate 600 de persoane aflate în carantină, 313 aflate în izolare și au fost organizate 12 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 273 de persoane. Alte 45 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.

Au fost controlate 29 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 37 de terase, restaurante, fastfood-uri și 54 de mijloace de transport, din care 16 mijloace de transport în comun.

Echipele de control au depistat și sancționat 44 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 7 care nu au respectat restricțiile de deplasare.

De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Blaj, au fost legitimate 104 persoane, au fost verificate 65 de autovehicule și au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, din care 7 pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.

La acțiune, alături de polițiști, au participat polițiști locali, inspectori ITM și DSVSA.

Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Performanță EXTRAORDINARĂ: Echipa de handbal a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, campioană pentru al doilea an consecutiv la Olimpiada sportului militar liceal

Unirea Ziarul

Publicat

în

Performanță EXTRAORDINARĂ: Echipa de handbal a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, campioană pentru al doilea an consecutiv la Olimpiada sportului militar liceal Echipa de handbal a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia își păstrează titlul de campioană la Olimpiada sportului militar liceal, etapa a II-a, titlu obținut și anul trecut. Cu patru […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea