Peste 90 de persoane, sancționate de polițiștii din Alba, pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID. 63 de terase, verificate
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore au fost verificate 605 de persoane aflate în carantină, 494 aflate în izolare și au fost organizate 15 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 404 persoane. Alte 67 de persoane au fost verificate în cadrul altor activități în contextul pandemiei.
Au fost controlate 33 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 63 de terase, restaurante, fastfood-uri și 76 de mijloace de transport, din care 18 mijloace de transport în comun.
Echipele de control au depistat și sancționat 91 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, doua care nu au respectat măsura privind carantinarea/izolarea și 4 care nu au respectat restricțiile.
De exemplu, cu ocazia unei acțiuni cu efective suplimentare, organizată la Blaj, au fost legitimate 162 de persoane, au fost verificate 84 de autovehicule și au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitară.
La acțiune, alături de polițiști, au participat polițiști locali și jandarmi.
Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea
îmbolnăvirilor cu Covid 19.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU în localitatea Feișa: Ard mai mulți baloți din tulpini de viță de vie Un incendiu a izbucnit luni după-masa în localitatea Feișa. Mai mulți baloți din tulpini de viță de vie au luat foc. Citește și: INCENDIU la o anexă gospodărească din Bucerdea Grânoasă: O șură a luat foc. Intervin pompierii din Blaj Garda […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
25 iulie – Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
29 iulie: Ziua Imnului Național. Istoria celor șase imnuri, de la constituirea statului român modern
-
Actualitateacum 5 zile
Codul rutier 2024: Ce pedepse riscă șoferii români care conduc băuți, în funcție de nivelul de alcoolemie
-
Ştirea zileiacum 4 zile
VIDEO | Nicușor Stanciu, căpitanul României, a primit placheta de onoare a ISU Alba: ”Sunt mândru și onorat să mă aflu aici! Nu vă zic cel mai bun să câștige, pentru că toți sunteți învingători”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
UPDATE | ACCIDENT MORTAL la Cisteu de Târnavă: Un bărbat de 46 de ani a decedat, în urma unei coliziuni între un autocamion și două autoturisme