COMUNICAT DE PRESĂ| Bogdan Lazăr s-a înscris în PNL Alba. Cum explică decizia de a se alătura liberalilor
După o perioadă în care am analizat foarte mult tot ceea ce s-a întâmplat, de la alegerile locale și cele generale, până la evenimentele politice la zi, am luat o decizie corectă, dar și asumată. Pe unii poate îi voi surprinde, însă pe cei mai mulți îi voi convinge că tot ce va însemna viitorul meu politic, de acum încolo, va fi mereu pentru oameni și mereu între oameni.
Fără a avea neapărat o experiență imensă în spate, am totuși acea experiență politică prin care știu cum să pun totul în folosul celor care așteaptă atât de multe de la clasa politică, dar mai ales de la oamenii de administrație (la orice nivel ar fi ea).
Mai am mult de crescut și multe de învățat! Prima și singura mea experiență politică a fost în ALDE, pentru că am crezut în valorile liberale care, la acel moment, păreau a fi susținute cel mai mult de Călin Popescu Tăriceanu.
Motiv pentru care am făcut pasul de a intra în politică alături de acei colegi, mulți dintre ei devenindu-mi prieteni. Din păcate, politica alianțelor nefericite și drumul pe care l-a luat ALDE au transformat acest partid într-un proiect politic eșuat, pe care am decis să îl părăsesc încă de anul trecut.
Acesta este și motivul pentru care ideologia mea ca om, ca antreprenor și ca tânăr politician mă face să îmi doresc mult mai mult, dar și să muncesc cu adevărat într-un grup, într-un partid și într-o familie care se bazează pe valorile de dreapta, pe valorile liberale.
Pornesc acest nou capitol din viața mea, cu o foarte mare încredere că alăturarea mea echipei PNL este un pas corect. Și, chiar dacă nu am făcut niciodată parte din acest partid, valorile liberale comune mă fac să simt acest pas ca pe o întoarcere acasă. Am toată convingerea că proiectele ce vor urma vor demonstra că a fost decizia corectă!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Parlamentul European va avea birou de colaborare cu procurorul european: Mecanism de lucru pentru lupta anticorupție
Parlamentul European va avea birou de colaborare cu procurorul european: Mecanism de lucru pentru lupta anticorupție Vicepresedintele Parlamentului European, Victor Negrescu (S&D), a declarat în cadrul unui briefing cu presa ca a reușit să impună o îmbunătățire a mecanismului de lucru pentru lupta anticorupție la nivelul Parlamentului European. Chiar luni, 25 noiembrie a fost luata […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum o zi
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
FOTO, VIDEO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă