Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

Comunicat de presă| Florin Roman, deputat PNL: Nici un pensionar nu mai poate fi furat sau păcălit la calculul pensiei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Camera Deputatilor a adoptat ieri legea Roman, care înlătura termenul general de prescriptie de 3 ani, in cazul unui calcul greșit al pensiei. După promulgarea de către presedinte și publicarea in Monitorul Oficial, nici un pensionar nu mai poate fi furat sau păcălit de greșeala unui functionar public al statului.

Este bine știut faptul ca au apărut multe cazuri in care pensionarii au constat după 7-8 ani sau chiar mai mult, ca din cauza introducerii greșite a datelor sau a unei neglijente a funcționarului, i-a fost diminuată pensia. Chiar in județul Alba am avut acel caz mediatizat de la Valea Lunga.

Legea Roman elimina termenul de prescriptie de 3 ani și practic, indiferent de anii trecuți de la calculul greșit, pensia va fi plătită retroactiv. In lipsa unei asemenea legi, Casele județene de pensii unde apar astfel de cazuri erau in situația de a le fi imputate diferențele peste 3 ani, de către Curtea de Conturi. In plus, instituția se va putea îndrepta împotriva funcționarului care a greșit calculul pensiei, pentru recuperarea prejudiciului, lucru ce conduce la responsabilizarea finctionarilor publici de la casele de pensii.

O lege extrem de necesară mai ales ca suntem in plin proces de recalculare a pensiilor.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO Au început lucrările de modernizare a iluminatului public la Stremț: Finanțare nerambursabilă de aproape 1 milion de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Au început lucrările de modernizare a iluminatului public la Stremț: Finanțare nerambursabilă de aproape 1 milion de lei La Stremț au început săptămâna aceasta lucrările de modernizare a iluminatului public, a anunțat primarul comunei, Traian Ștefan Popa. Potrivit edilului, lucrările în valoare de aproape 1 milion de lei se vor realiza printr-o finanțare nerambursabilă, fiind […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea