Rămâi conectat

Ştirea zilei

Amenzi RECORD date de Jandarmerie, în urma protestelor din serile trecute. S-au dat SUTE de sancțiuni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Protestele din ultimele zile au adus bani frumoși autorităților. Jandarmeria Română a dat amenzi record după protestele de ieri seară, dar și din serile precedente. Cumulat, protestatarii care au manifestat în cele peste 40 de orașe au de plătit sancțiuni de peste 350.000 de lei.

„În urma activităților de identificare a persoanelor participante la protestele din zilele de 28, 29 și 30 martie, care nu au respectat prevederile legale, la nivel național au mai fost aplicate 891 de sancțiuni contravenționale, în valoare 366550 lei.

CITEȘTE ȘI: PROTEST anti-COVID în mijlocul nopții, la Alba Iulia. Pricu: „Să scăpăm de botnițe!”

De asemenea, au fost întocmite actele de sesizare pentru două persoane care dețineau obiecte periculoase (infracțiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase) la Iași, iar pentru alte două persoane (căte una din Târgoviște și Arad) pentru operațiuni fără drept cu obiecte pirotehnice.

În continuare, vom analiza imaginile operative pentru identificarea și sancționarea tuturor persoanelor care au încălcat legea”, anunță Jandarmeria Română.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Pană GLOBALĂ după ce serviciile Microsoft au picat: Haos în bănci, spitale, aeroporturi și magazine

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pană GLOBALĂ după ce serviciile Microsoft au picat: Haos în bănci, spitale, aeroporturi și magazine Pană globală vineri, 19 iulie 2024, după ce Microsoft a anunțat o întrerupere a serviciilor care afectează aplicațiile sale Microsoft 365. Potrivit CNN și Sky News, întreprinderi din întreaga lume au fost afectate, printre care și companii aeriene, bănci și […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea