Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Vaccinul anti-COVID cu 100% eficiență la copiii cu vârste între 12 și 15 ani. Rezultatele STUDIULUI clinic

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Noi vești din domeniul medical. Compania Pfizer anunță că vaccinul său anti-COVID este 100% eficient la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani, notează mediafax.

Vaccinul a demonstrat o eficiență de 100% într-un studiu clinic de fază a treia, făcut pe adolescenți cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, conform cnbc.com.

Directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, a declarat că compania intenționează să prezinte noile date despre vaccin, dezvoltat în parteneriat cu producătorul de medicamente BioNTech, autorităților de reglementare „cât mai curând posibil”.

Astfel, copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani se va putea vaccina înainte de începerea noului an școlar.

Studiul a fost făcut pe 2.260 de participanți în Statele Unite. Au fost observate 18 infecții cu COVID -19 confirmate în grupul placebo și nu s-au confirmat infecții în grupul care a primit vaccinul, potrivit companiei.

Efectele secundare au fost în general compatibile cu cele observate la adulți.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum trebuie să procedeze românii care dețin două autoturisme sau două proprietăți imobiliare: Legea pe care nu mulți oameni o cunosc

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum trebuie să procedeze românii care dețin două autoturisme sau două proprietăți imobiliare: Legea pe care nu mulți oameni o cunosc Românii care dețin două mașini sau două apartamente, trebuie să știe că vânzarea celei de-a doua mașini sau a celei de-a doua locuințe în decursul aceluiași an calendaristic poate implica costuri suplimentare. Conform unei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea