Auditul extern comandat de către Primăria Alba Iulia a fost finalizat: Când vor fi prezentate rezultatele
Auditul extern comandat de către Primăria municipiului Alba Iulia a fost finalizat, iar rezultatele acestuia vor fi prezentate în ședința de Consiliu Local din 30 martie, a anunțat primarul Gabriel Pleșa într-o postare pe pagina proprie de pe o rețea de socializare.
„Auditul extern comandat de către Primărie a fost finalizat, ne-au informat reprezentanții companiei KPMG, urmând ca acesta să fie prezentat în cadrul ședinței Consiliului Local, în data de 30 martie.
Este vorba despre un document care va sta la baza eficientizării aparatului administrativ, care ne va permite să înțelegem mai bine care sunt punctele tari și care cele slabe ale modului în care este structurat aparatul Primăriei.
Am fost mandatat de către cetățeni pentru a face o reformă a Primăriei și asta ne propunem să facem. Nu este vorba despre schimbări din cadrul bine cunoscutului „pleacă ai noștri, vin ai noștri” ci de schimbări de fond, care să ducă la o mai mare eficiență a aparatului Primăriei, la o mai mare transparență și la o mai bună și rapidă relație cu cetățeanul.
KPMG este una dintre cele mai mari companii de audit din lume, parte a așa numitului „Big Four” și am încredere că analiza făcută de ei, precum și raportul ce urmează să fie prezentat în ședința Consiliului Local, vor sta la baza viitorului aparat administrativ al Primăriei, unul mai eficient și mai deschis către cetățean”, a scris Gabriel Pleșa pe facebook.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Parlamentul European va avea birou de colaborare cu procurorul european: Mecanism de lucru pentru lupta anticorupție
Parlamentul European va avea birou de colaborare cu procurorul european: Mecanism de lucru pentru lupta anticorupție Vicepresedintele Parlamentului European, Victor Negrescu (S&D), a declarat în cadrul unui briefing cu presa ca a reușit să impună o îmbunătățire a mecanismului de lucru pentru lupta anticorupție la nivelul Parlamentului European. Chiar luni, 25 noiembrie a fost luata […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum o zi
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
27 noiembrie: S-a născut prozatorul Liviu Rebreanu, considerat de criticul George Călinescu drept „creator al romanului românesc modern”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
FOTO, VIDEO | Accident rutier GRAV pe DN7, la Vințu de Jos: Două persoane ÎNCARCERATE, după impactul dintre un autocamion și o autoplatformă