FOTO| Turist ATÂRNAT de un telescaun, la Poiana Brașov, după ce i-a căzut un schi. A vrut să se ARUNCE după el
Un turist s-a aflat în pericol astăzi, pe pârtia de schi. Un bărbat a rămas atârnat de telescaun la Poiana Brașov, la o înălţime de câţiva metri.
A călătorit aşa, ţinându-se doar cu mâinile de un suport, pe o distanţă considerabilă, până când operatorii instalaţiei au reuşit să-l aducă cu picioarele pe pământ.
Martorii spun că, la urcarea în telescaun, bărbatul şi-ar fi agăţat un schi, care i-a ieşit din picior, şi a vrut să sară după el. S-a lăsat în mâini, dar, între timp, scaunul pe care se afla luase înălţime şi nu a mai avut curaj să-şi dea drumul.
Operatorii instalaţiei au observat ce se întâmplă şi au decis să dea telescaunul înapoi, pentru că omul nu ar fi putu rezista să rămână agățat până la capătul cursei. Astfel, întreaga aventură s-a încheiat cu bine.
„Turist iresponsabil, care a vrut să sară din telescaun, pentru a-și recupera schiul căzut, la părăsirea stației de îmbarcare a telescaunului Ruia.
Acesta a decis să sara din telescaun, în zona pilonului 2, unde distanta fata de pământ este considerabila. Atent, personalul de operare a instalației de transport pe cablu a oprit instalația, și a întors scaunul spre statie, unde distanta fata de pământ a fost mai mica, astfel încât turistul a putut cobori în siguranță.”, au scris oficialii din cadrul Salvamont Brașov.
Sursa: libertatea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Prăpăd la Sohodol după o vijelie puternică: Mai mulți copaci, puși la pământ de vântul puternic
Prăpăd la Sohodol după o vijelie puternică: Mai mulți copaci, puși la pământ de vântul puternic O vijelie puternică a făcut prăpăd la Sohodol. După zilele caniculare, furtunile lovesc cu la fel de multă putere mai multe zone din județ. Citește și: VIDEO | Natura s-a dezlănțuit vineri la Șibot: Ploaie torențială și rafale de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Sportacum 3 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul